Fracurile Negre Vol. 8: Banda Cated

Jafuri, comploturi, crime – pentru toate trebuie sa existe un tap ispasitor
In „Banda Cadet”, roman a carui intriga se desfasoara in anul 1853, cautarii faimosului tezaur i se adauga o noua actiune a Fracurilor Negre indreptata impotriva familiei de Clare, pentru a obtine fabuloasa avere detinuta de aceasta. Asistem deopotriva la deghizari si substituiri de persoana complicate si pline de inventivitate care conduc la un final plin de surprize.      Fragment din romanul „Fracurile Negre Vol. 8 Banda Cated” de Paul Feval:
    “A intrebat cu un aer ingrijorat: „Ce s-a intamplat, prieteni? S-a intamplat ceva?” Prin cealalta portiera care s-a deschis, am fost aruncata, in trasura, si Ciungul a disparut. In trasura m-am trezit intre bunul Jaffret si contesa Marguerite, care intrebau, la fel de uimiti: „Ce-nseamn-a toate astea?”
    „Asasinul! Asasinul!” strigau in acelasi timp cincizeci de glasuri, caci curtea era plina. Desi domnul Jaffret ma tinea strans, m-am aruncat spre portiera. Imi si imaginam fata palida a lui Albert in mijlocul oamenilor politiei, care-l legau ca pe un criminal, si mi-am adunat toate fortele sa strig: „E nevinovat!”, cu tot riscul a ceea ce ar fi putut urma. Dar, inainte sa apuc sa vorbesc, voci din multime au adaugat:
    „E Ciungul! Clement-Ciungul! Nu e la prima incercare!”
    Am fost aproape bucuroasa. De data asta politia o nimerise.
    M-am intors catre matusa Adele, crezand c-o vad ingrozita, dar ma inselam: in spatele ingrijorarii prefacute era un zambet plin de rautate si spunea cu voce tare: „Nenorocitul, are o mutra de talhar primejdios! Dar pe cine o fi asasinat?”
    Pe cuvant ca, auzind-o vorbind asa, aproape ca ma indoiam. Nu mai puteam crede ceea ce vazusem cu ochii mei adineauri. In spatele trasurii s-a facut mare vanzoleala mare, si parca o lumina orbitoare mi-a trecut prin fata ochilor. Era criminalul, condus, mai degraba purtat de vreo sase agenti, care il inghionteau. Gloata venea in urma lui injurandu-l, si am recunoscut-o in multime pe servitoare, care striga mai tare decat toti, frecandu-se la ochi cu batista.
    Daca ar fi cautat-o, i-ar fi gasit in buzunar pretul sangelui.
    De atunci nu te-am mai vazut, printe, mi-ai putea explica de ce?
    Este adevarat, cel pe care agentii l-au luat prizonier nu era Albert, dar nu era nici hidosul care m-a insotit in fuga mea.
    Prin ce mister te aflai acolo, fie in locul unuia, fie al altuia, caci erai chiar tu, nu-i asa?
    Tu, deghizat in muncitor si fara acest brat, o minune a artei, care-ti ascunde acum perfect nenorocirea. Te rog, raspunde-mi!
    – Eu eram, spuse Georges dupa o tacere: daca as nega, tot nu m-ai crede.”