Colectia Corint Istorie va aduce continuarea volumului Destin in bataia vantului, jurnalul detentiei Evgheniei Ghinzburg.
Dupa marturiile cutremuratoare din Destin in bataia vantului (despre calvarul sau pana a ajuns in iadul numit Kolima), in a doua parte a jurnalului sau, Evghenia Ghinzburg descrie viata in Gulag, eliberarea sa dupa ispasirea pedepsei, domiciliul fortat in Magadan pana in momentul reabilitarii oficiale din 1957. Cu o vointa teribila si increderea ca adevarul va triumfa, autoarea a avut puterea sa reziste pana la capatul drumului, iesind din anii de teroare mai puternica, descatusata si dornica de viata, mai sensibila si continuand sa iubeasca poezia, cea care i-a adus alinare in momentele de cumpana.
Fragment din volum:
Capitolul 14. – 49 grade Celsius
49 este lucrul cel mai rau care se poate intampla. Pentr ca, abia incepand cu 50 intra in actiune umanismul oficial al unitatii sanitare. – 50 de grade este deja o zi in care esti scutit de munca, nu trebuie sa mergi in padure. Dar sa incerci sa-l faci sa recunoasa pe gardianul numit Pistruiatul ca da, sunt chiar 50, nu 49!
Termometrul atarna pe peretele negru, din barne, al baracii gardienilor. Pare un anacronism. De parca o catastrofa mondiala generala deja a avut loc, iar pe pamant – din nou primitiv, originar – s-a salvat din intamplare acest fragment al civilizatiei disparute.
– Ei, priviti! Uite, priviti de pe partea asta! Se vede clar, 50, spun eu, ridicand un chibrit spre coloana de mercur ce licareste.
Pistruiatul, cu noua lui scurta alba, vatuita, vine mai aproape aprinzandu-si bricheta.
– Exact 49!
Noiembrie. Decembrie. Ianuarie. Februarie… Zilnic viata incepe pentru mine chiar cu aceasta disputa: e 49 sau 50? Si ratia e din ce in ce mai mica. Deja pentru prima categorie, pentru cea mai inalta munca de la punctul forestier, sunt 400 de grame. Dar cine poate sa indeplineasca norma pentru prima categorie? Abia stam pe picioare.
Ger si foame. Foame si ger. Ma rog, a fost cea mai neagra, cea mai mortala, cea mai blestemata dintre toate iernile mele din lagar.
Si doar eu, comparativ cu altele, am avut mare noroc. Cand s-a trimis etapa noastra la Sudar din zona centrala Elghen, chiar in ultimul moment, cand Maria Sergheevna cu lacrimi in ochi ne conducea, a venit in fuga Lidka si mi-a transmis de la URC ca acolo o sa am numai jumatate de norma. Trebuie sa tai lemne doar jumatate de zi, si asta numai pentru incalzirea baracilor, incaperilor gardienilor, bucatariei si ambulatoriului. Iar in cea de-a doua jumatate a zilei, sa tratez. Pentru ca printre noi nu e niciun fel de personal medical, iar eu, in anul pe care l-am lucrat la centrul pentru copii, alaturi de medici, probabil ca am invatat destul ca sa fiu felcer.”
Codul cartii: COR978-6063-793-044-
