Darurile rugaciunii

Cel care se roaga – pe langa multimea darurilor primite prin rugaciune – dobandeste inalta cinste de a sedea chiar inaintea Cerescului Imparat, de a vorbi cu Dumnezeu Insusi.  In felul acesta i se ingaduie sa se infatiseze inaintea Celui Caruia ingerii stau plini de cutremurare!  Pacatos fiind, atunci cand se caieste, devine drag lui Dumnezeu, este ascultat cu atentie si cu dragoste.  Cinstea careia Dumnezeu ne face partasi cand ne apropiem de El in timpul rugaciunii e mai presus de cuvant si de intelegere.
Sfantul Ioan Gura de Aur spune: „In mantia sa imperiala imparatul nu este atat de stralucitor precum cel care se roaga imbracat in frumusetea dimpreuna vorbirii cu Dumnezeu.  Precum cel care in prezenta inaltilor comandanti de osti si a nobililor se apropie de imparat si vorbeste cu el, si prin aceasta atrage privirile tuturor, devenind mult mai vrednic de cinste – tot astfel se intampla si cu cel care se roaga.  Ia aminte cat de maret e acest lucru: chiar daca de fata se afla ingerii, arhanghelii, serafimii, heruvimii si toate celelalte puteri ceresti, unui om simplu i se ingaduie sa ia parte cu mare indrazneala la aceasta adunare cereasca si sa vorbeasca cu Imparatul acestor puteri!”
Fragment din cartea „Darurile rugaciunii” de Serafim Alexiev:
„In trecut, cand parintii se rugau cu osardie pentru copiii lor si ii cresteau in frica lui Dumnezeu, in credinta si in evlavie, copiii le rasplateau cu dragoste si cu rugaciune pentru ei. Insa, pe masura ce parintii au incetat sa se mai roage pentru copiii lor si sa-i creasca in credinta crestin-ortodoxa, si copiii au incetat sa-i mai cinsteasca pe parinti si sa li se supuna! Exista cazuri in care parintii ii cresc pe copii in credinta si in virtute. Sub influenta strazii insa, a duhului de necredinta din societate, nu arareori copiii se leapada de credinta, inceteaza sa asculte sfaturile cele bune, apuca pe o cale rea si devin cei mai mari vrajmasi ai parintilor lor. Mamele isi frang mainile, plang, se roaga, insa copiii isi bat joc de aceasta si isi vad de ale lor. Ce-ar fi de facut in cazul dat? Oare sa se lepede si maicile de credinta pentru ca nu vad un ajutor cat mai grabnic de la Dumnezeu? Nu! Ele trebuie sa continue sa se roage, nadajduind ca, mai devreme ori mai tarziu, Dumnezeu le va auzi. Sfanta Monica, mama Fericitului Augustin, s-a rugat ani multi pentru fiul ei ratacit, fara sa vada insa vreo izbanda intru aceasta. Atunci, ea s-a adresat episcopului locului, care a mangaiat-o si in chip prorocesc i-a spus: „Nu se poate ca fiul unor asemenea lacrimi ale mamei sa fie lasat de Dumnezeu sa piara!” Si, intr-adevar, Fericitul Augus-tin, dupa o vreme, s-a intors la Hristos si si-a afierosit intreaga viata Lui, devenind unul dintre marii dascali ai Bisericii.”