Fericirea e un ac de siguranta

In limba e placerea! Asta e una dintre vorbele favorite ale lui Razvan Exarhu, om de radio, de televiziune, bucatar si acum autorul unei carti cu fericirea in titlu. De la primul rand scris se simte ca ii place sa vorbeasca, in aceeasi masura in care ii place sa observe si sa asculte. E acel tip de povestitor pentru care tacerea si cuvintele sunt la fel de importante. Iar curiozitatea lui tandra si cruda, in acelasi timp, compune un tablou viu in care se amesteca emotiile primei zile de scoala, slapii tarsaiti ai romanilor, relatia dintre eschimosi si raw-veganism, revolta anti sistem, alcoolul, cartile, crucile facute in autobuze, prietenia, urzicile, cliseele, narcisismul din social media, ecologia, salata boeuf, hipsterii, postul, bunicul lui Bob Marley, traditiile pierdute, biciclistii aroganti, discutiile cu parintii, nostalgia, cretinii, obsesia pentru viata sanatoasa si multe alte subiecte care ne umplu vietile si conversatiile, ne indigneaza si ne emotioneaza pe toti. Umorul textelor este mereu dublat de o duiosie si de o sensibilitate care te pot face sa razi si sa plangi, la cateva randuri distanta. Iar cartea este construita ca sa poata fi citita de oriunde, ca o tava cu o prajitura care are alt gust in fiecare patratica, din care rontai incet si iti doresti sa nu se termine.
Carte recomandata de  Mihaela Bilic in cadrul proiectului Libris, „Oameni si carti„. Fragment din carte:
„Cum e omul…
Din ciclul: orice fraier poate sa inceapa o viata noua de luni, eu am decis sa reincep sa slabesc de marti, adica de azi.
Exista si subvarianta: orice fraier poate sa bea seara si inweekend, greu e sa bei de dimineata si zilnic. In fine, sa lasam istoria sa faca dreptate, daca o fi nevoie. Adaug ca, in acest ecosistem, dimineata se socoteste ca dureaza cam doua-trei ore dupa ce te-ai trezit, indiferent de ora. In ciuda aparentei, este haos in domeniul stiintei pe aceasta tema, iar specialistii vorbesc greu si neinteligibil. In orice caz, trece pe langa mine, acum zece minute, un prieten mancau si zice salivand:
„Hai sa gusti o branzica!”
Omul nou din mine sare imediat: „Nu, nu, nu, ca nu mai vreau sa…” Iar trei secunde dupa pauza de inghitit in sec, ridicandu-ma de pe scaun: „Ce branzica?”
Cele mai bune trei gusturi
Cand eram adolescent, mi-a explicat tatal meu, oarecum in gluma, ca nu poate tine postul ortodox cum trebuie pentru ca nu poate trai fara branza. Eram in liceu, nu prea exista branza in tara si categoricul declaratiei lui, desi iubeam si eu gustul asta, mi s-a parut usor deplasat. Dupa ce am mai crescut, genele greco-aromane au inceput sa lucreze subliminal si admit acum ca tatal meu avea dreptate, e aproape imposibil sa traiesti fara sa gusti din cand in cand niste branza.
De cand am inceput sa lucrez in bucatarie, am capatat o oarecare distanta fata de mancare si am inceput sa-mi purific preferintele, sa elimin surplusuri. Asa am fost o vreme raw-vegan, vegetarian, ovo-lacto-vegetarian si acum flexitarian.
I-am tot intrebat pe prietenii mei care sunt cele mai gustoase trei kestii pe care le-ar manca oricand.
Pentru mine, cele trei gusturi perfecte sunt: untul, galbenusul si branza.
Ok, si fragii.
Dar pentru tine cum e? Care sunt cele trei gusturi care te fac sa inchizi ochii si sa plescai ca un aligator fericit?
PS.: E interesant cum aligatorul poate exprima atat de bine satisfactia omeneasca, fara sa ni se para ciudat exemplul. Iata o tema insuficient abordata, deocamdata. Poate dupa ce o sa ajungem pe Marte, o sa intelegem ce bine traiam cu aligatorii in jur. ”