Roman autobiografic, Papillon este povestea fascinanta a unui condamnat la inchisoare pe viata pentru savarsirea unui omor. Autorul, HENRI CHARRIERE, numit Papillon dupa forma tatuajului ce-l purta pe piept, este arestat in 1931, acuzat de uciderea unui gangster, Roland Legrand. Desi neaga cu vehementa acest lucru, aparandu-se cu inversunare, justitia franceza il condamna la inchisoare pe viata, trimitandu-l pe insula Diavolului, intr-o inchisoare faimoasa pentru duritatea ei din Guiana Franceza. Complexitatea personajului, puternic marcat de gandurile ce il copleseau inevitabil, este data de incercarile acestuia de a evada, de a-si redobandi privilegiile unei vieti fara constrangeri.
In detentie, prietenii se leaga, la fel apar certuri si se ivesc invidii. Climatul sordid din interiorul inchisorii si mai ales fortarea la tacere si singuratate il determina pe eroul cartii sa imagineze planuri de evadare din cele mai nastrusnice.
Libertatea il obsedeaza, dar va avea sansa sa se bucure de ea?
Fragment din roman:
Cei doi supraveghetori care au fost de fata la toata scena nu sunt destul de infipti ca sa ne atace. Suna alarma dupa intariri. Ele sosesc de peste tot, si loviturile de baston cad peste noi dese ca grindina. Noroc ca imi pierd repede cunostinta, asa ca nu mai simt loviturile.
Ma trezesc doua etaje mai jos, gol pusca, intr-o carcera siroind de apa. Imi revin incet. Trec cu mana peste trupul indurerat. Am pe putin douasprezece pana la cincisprezece cucuie. Cat o fi ceasul, habar nu am. Aici nu exista nici noapte, nici zi, nicio lumina. Aud niste batai in zid, vin de departe.
Toc, toc, toc, toc, toc, toc. Bataile astea sunt soneria telefonului”. Daca vreau sa primesc comunicarea, trebuie sa bat la randul meu de doua ori in zid. Sa bat, dar cu ce? In intuneric nu zaresc nimic cu care as putea sa o fac. Cu pumnii e imposibil, loviturile lor nu se transmit destul de departe. Ma apropii de locul unde presupun ca ar fi usa, caci e mai putin intuneric. Ma lovesc de zabrelele pe care nu le vazusem. Carcera asta, dupa cat imi dau seama pe pipaite, e inchisa de o usa aflata la peste un metru de mine, si la care ma impiedica sa ajung un grilaj, cel pe care il ating. Astfel, cand intra cineva la un detinut primejdios, acesta nu il poate atinge, caci este intr-o cusca. Poti sa ii vorbesti, sa-I uzi, sa-i arunci mancare si sa-I injuri fara niciun pericol. Dar are si un avantaj, nu poti sa-I bati fara sa te expui primejdiei, deoarece, ca sa il lovesti, trebuie sa deschizi grilajul.
Ciocaniturile se repeta din timp in timp. Cine m-o fi chemand? Ar merita sa-i raspund individului, caci risca mult daca e prins. Tot umbland, era sa vin in bot. Am calcat pe ceva tare si rotund. Pipai, e o lingura de Iemn. O apuc iute si ma pregatesc sa-i raspund.”
Codul cartii: ORI978-973-736-323-7
