Adevarata cronica a mortii lui Yesua Ha-Nozri

O descoperire aparent banala facuta de doi politisti din Munchen ia treptat proportiile unui eveniment crucial pentru intreaga omenire. In Marienplatz, in zorii unei zile ca oricare alta, agentii de ordine publica gasesc la baza monumentului Mariensaule un individ ranit, inconstient, infasurat intr-o pinza patata de singe. Lucrurile se complica, fiindca pinza se dovedeste a fi impletita cu o tehnica si din materiale disparute de aproape doua milenii, iar personajul, dupa toate aparentele biciuit si apoi rastignit, are un genom diferit de al occidentalilor din timpurile noastre si, mai mult, vorbeste o limba necunoscuta. De aici porneste o cursa intre serviciile statului, Biserica si mass-media, fiecare dorind sa traga foloase de pe urma lui. Sa fie vorba despre a doua venire a Mintuitorului printre noi sau despre una dintre cele mai mari farse din istorie? Adevarata cronica a mortii lui Yesua Ha-Nozri ne pune fata in fata cu un eveniment la care viseaza milioane de oameni, dar despre care putini cred ca ar putea fi si real. O intrebare ramine totusi: „Ce-ar fi daca…?”.
Fragment din carte:
„De ce sunt pline cimitirele cu oameni de neinlocuit
Ce-i, tinerico, esti furioasa? Redactorul-sef o masoara pe Coelestina prin lentilele fumurii ale ochelarilor si reintra in biroul sau, trantind usa si pufnind: atata-i mai lipsea, sa vina si neispravita asta cu reclamatii! Oare ce-si inchipuie, ca, daca tatal ei e prieten cu patronul, isi poate permite orice?! Si ce daca i-a taiat mai mult de jumatate din stirea aceea?,Ar fi fost mai bine sa nu i-o fi bagat deloc in ziar! Sa i-o fi dat pur si simplu la topit: ce se taie nu se fluiera! Ar fi fost scutit de orice neplaceri… Iar acum, poftim, in loc sa-si ceara ea scuze, mai face si mutre: o martira a scrisului liber! Adicatelea, tot ea e suparata! Stapanindu-si accesul de manie, Sepp Kaiser isi maseaza prelung tamplele si fata congestionata. Mai bine l-ar da dracului de ziar, cu redactori si reporteri cu tot, la varsta lui si-ar putea permite o viata mai linistita — lecturi din clasici si din moderni, dialoguri peripatetice cu amicii, filme, spectacole, concerte, recitaluri cu celebritati, calatorii prelungite. Daca n-ar fi nevoia insatiabila de bani a nevestei si a celor doua odrasle… Dar mai bine sa nu-si aminteasca, gandul acesta nu-i menit nicidecum sa-i potoleasca puseul de tensiune, nici extrasistolele. De n-ar da in tahicardie sau, mai rau, in fibrilatii! Se si vede lovit de un infarct, de apoplexie, prabusit in fotoliu, intins teapan pe catafalc, in costumul de parada, cu bratele Incrucisate pe pieptul plin de decoratii, flancat de o garda de onoare. Muzica funebra. Nevasta, in doliu, plangand discret. Fiicele smiorcaindu-se si, din cand in cand, ca la comanda, izbucnind in hohote… induiosat de propria-i soarta, Sepp isi sufla cu zgomot nasul in batista de matase calcata impecabil. Atata scandal — si pentru ce, ma rog? Pentru o stire prapadita, despre un prapadit oarecare — un nime! Da, un nime! Venit (sau nu: adus) sa-si dea duhul prapadit intr-un prapadit de spital. ”