„In secolul al XVIII-lea, Arta Regala a devenit sinonima cu francmasoneria. Francmasonii moderni se ambitionau sa ridice Templul virtual al Omenirii viitoare, instruita pe plan intelectual si inteleapta in marea ei majoritate.
O astfel de lucrare depaseste cu mult tehnicile de arhitectura obisnuite. Ea cuprinde mistere de ordin religios, care sunt cele ale adevaratei Arte Regale. Creand Initiati, aceasta Arta formeaza Regi, adica oameni situati mai presus de orice constrangere, deci liberi, stapani suverani asupra propriei persoane. Pentru a se ridica la un nivel initiatic atât de inalt, respectivii trebuiau sa invete a gandi in mod independent.
Invitam cititorul paginilor care urmeaza sa lucreze in mod initiatic. Materialele pe care i le oferim provin din santierul Initierii occidentale, in care exista blocuri de piatra sculptate acum mai bine de cinci mii de ani, pe malurile raului Eufrat. Geniul grec a lasat, de asemenea, modele nepieritoare, iar atat de putin cunoscutul nostru Ev Mediu se dezvaluie aici in intreaga lui splendoare.” – Oswald Wirth
Fragment din volum:
A muri inseamna a trece dintr-o stare a fiintei in alta, caci nimic nu se pierde. In aceasta privinta, stiinta moderna este de acord cu intuitia primordiala a omului. Samanta pusa in pamant moare, invelisul sau putrezeste, dar o noua planta se naste din ea. La fel, postulantul trebuie sa moara in viata sa profana pentru a renaste in cea initiatica. Aceasta nastere este, pentru el, un efort prin care se elibereaza de tot ce este inferior, pentru a se putea inalta catre cerul celui mai pur idealism.
Pentru a se regenera spiritual, eroii din Antichitate coborau in Infern. Insa nu ramaneau acolo, caci forta de ascensiune capatata in adancuri ii transporta numaidecat in cer. La randul sau, postulantul nu sta decat putin timp in matricea subterana in care i se pregateste renasterea. Din aceasta temnita el nu poate iesi, insa, decat nici gol, nici imbracat”, cu alte cuvinte va trebui sa se dezbrace de o parte din vesminte. Cutuma vrea ca el sa isi dezgoleasca sanul si genunchiul stang, dar si bratul drept. In plus, isi va scoate ciorapul din piciorul drept, pe care il incalta, gol, intr-un papuc de casa si, in cele din urma, va fi legat la ochi. Candidatul la initiere nu va primi nici o explicatie despre aceste cerinte, cata vreme nu va fi trecut prin incercarile la care este supus; asa ca ramane descumpanit, in asteptarea instructiei initiatice pe care va merita sa o primeasca dupa aceea.
Cititorul a inteles ca regiunea inimii este dezgolita ca o aluzie la sinceritatea deplina a postulantului, iar maneca dreapta a camasii va fi suflecata drept semn ca este gata de munca. Goliciunea genunchiului este necesara pentru ca, odata ce-l va pune in pamant, sa intre in contact cu solul sacru pe care sta, de partea opusa, piciorul descult. Dar de ce piciorul stang ramane in pantof? Este oare neaparat necesar ca primii pasi pe drumul spre initiere sa fie facuti schiopatand?”
Codul cartii: HER978-973-111-625-9
