Am primit romanul asta exact asa: gata scris. Mi l-a daruit, la ceas de seara, un barbat ciudat, cu un ochi ceva mai mare decit celalalt. Nu s-a prezentat, i-am aflat mai tirziu numele. Mi-a spus ca are incredere in mine si ca eu voi sti mai bine ce sa fac cu manuscrisul lui. L-am intrebat despre ce e vorba inauntru. Mi-a spus ca despre lucruri mici, aproape invizibile, despre o lupa si niste insecte, despre iubiri si cuvinte intr-o limba necunoscuta. Mi-a zis ca, daca imi place, il pot semna eu, el n-o sa se supere. M-a rugat la sfirsit sa-i promit insa ca nu-i voi schimba titlul asta imposibil: Cexina Catapuxina. I-am promis. Mi-a strins mina, apoi a plecat. Sper ca, oriunde ar fi acum, ii e bine. – Matei Florian
Fragment din carte:
„Lacustele stau pe pereti, ma privesc tacute. Pe unele le stiu, pe altele le-am uitat, pe cele mai multe le-am uitat. Mai sunt cateva pe care nu le-am uitat, lacustele strivite de piele, dar am promis ca n-o sa le arat nimanui, niciodata. Fotografiile ma lasa rece, desi e cald aici inauntru, prea cald. M-am imbracat frumos, sunt gol. Vorbesc cu un om, stabilim detalii. Sunt un neon, luminez, am pareri, mi le exprim. Mi se raspunde da, da, cum doriti. Sunt un nene, am un buzunar care miroase a pesti, imi tin o mana acolo, pe cea stanga, cea care ma stinghereste. N-am nici o lupa. Se instaleaza si un microfon, o sa vorbesc la el, e prea tarziu sa alerg si sa ma ascund, e o minunatie, o minunatie de viata. Heeei. Incep sa vina oameni, dau noroc cu unii, ii salut din cap pe altii. Apare si I cu prietenii, e frumoasa, imi zambeste. Se aprind toate neoanele, lumineaza, ma orbesc. Vorbesc. Cuvintele curg frumos, explica, sunt mirat de cate cuvinte stiu. Exista mai mult decat ce stim, iar lacustele pe care le vedeti aici sunt dovada indubitabila. Va garantez ca nici macar nu sunt lacuste, ar putea fi orice altceva, fluturi-de-noapte, bunaoara. Priviti si voi prin lupa sa vedeti daca lucrurile vi se mai par la fel. Lumea rade, aveam o vaga presimtire ca am umor. ”
Fragment din carte:
„Lacustele stau pe pereti, ma privesc tacute. Pe unele le stiu, pe altele le-am uitat, pe cele mai multe le-am uitat. Mai sunt cateva pe care nu le-am uitat, lacustele strivite de piele, dar am promis ca n-o sa le arat nimanui, niciodata. Fotografiile ma lasa rece, desi e cald aici inauntru, prea cald. M-am imbracat frumos, sunt gol. Vorbesc cu un om, stabilim detalii. Sunt un neon, luminez, am pareri, mi le exprim. Mi se raspunde da, da, cum doriti. Sunt un nene, am un buzunar care miroase a pesti, imi tin o mana acolo, pe cea stanga, cea care ma stinghereste. N-am nici o lupa. Se instaleaza si un microfon, o sa vorbesc la el, e prea tarziu sa alerg si sa ma ascund, e o minunatie, o minunatie de viata. Heeei. Incep sa vina oameni, dau noroc cu unii, ii salut din cap pe altii. Apare si I cu prietenii, e frumoasa, imi zambeste. Se aprind toate neoanele, lumineaza, ma orbesc. Vorbesc. Cuvintele curg frumos, explica, sunt mirat de cate cuvinte stiu. Exista mai mult decat ce stim, iar lacustele pe care le vedeti aici sunt dovada indubitabila. Va garantez ca nici macar nu sunt lacuste, ar putea fi orice altceva, fluturi-de-noapte, bunaoara. Priviti si voi prin lupa sa vedeti daca lucrurile vi se mai par la fel. Lumea rade, aveam o vaga presimtire ca am umor. ”
Codul cartii: POL978-973-46-6370-5
