Viata si moartea in troleibuzul 81

Alcatuita din proze scurte, evocari si cateva interviuri, „Viata si moartea in troleibuzul 81”, este o carte orchestra care creioneaza o imagine a Romaniei de ieri si de azi. Cartea este scrisa si gandita ca un puzzle cu suflu afectiv intens, un suflu narator care uneste fictiunea cu evocarea si cu celeltate parti.
 
Capitolul I, „Maresalul de pe strada noastra”, este dedicat Romaniei interbelice. Intalnirea suculenta din anii adolescentei cu Belu Zilber, i-a inspirat autorului evocarea complexa a acestei personalitati sarmante dar foarte contestata. Si o data cu ea, un travelling afectiv prin interbelic. „Colectia de papioane a lui Belu Zilber” a aparut mai intai sub alt titlu in anii 2000, in „Ziarul de duminica”. Acum, textul este extins si completat. Urmatoarea evocare, a lui Vasile Voiculescu, a fost inserata aici si ca o contrapondere de inaltime morala, la Belu Zilber. Iar ultima, „Maresalul de pe strada noastra”, e o parte din Seherezada povestilor de familie interbelice, cu care autorul a fost fermecat si tinut captiv in Romania.
 
Capitolul al II-lea, care da si titlul cartii, e o trecere abrupta la Romania de azi. Proza disloca evocarea. Primele trei sunt chiar prozele troleibuzului numit Romania. Sunt urmate de alte cateva, mai mult sau mai putin puse in real, iar la sfarsit, capitolul evadeaza intr-o Romanie distopica: „Marea Iacob” si „Cum am scris 400 de carti pe luna”.
 
Capitolul al III-lea, „Don Juan infrant”, pune pedala pe sarcasm. Este al culorii locale si al povestilor de dragoste traite tot prin Romania.
 
Capitolul al IV-lea, „Intre matematica si literatura”, incearca sa mai faca un pas, pe puntea magnetica dintre arta matematicii si literatura. Tema este anuntata partial, inca din capitolul al II-lea. Subiectii acestei incercari sunt trei romani: matematicianul de elita mondiala Preda Mihailescu, profesor la Universitatea din Goteborg (prieten din liceu cu autorul), scriitorul Daniel Banulescu si, printr-un interviu publicat in vara lui 2015 in „Formula AS”, autorul insusi – un matematician prins si inchis in coconul literaturii.
Fragment din cartea „Viata si moartea in troleibuzul 81” de Valentin Iacob
„CUM AM SCRIS 400 DE CARTI PE LUNA
Se facea ca inceputul era greu. Tocmai aflasem ca pe o carte de poeme suficient de grosuta (cam la vreo doua labe de urs) luai o masina. Mai intai am inceput cu labele ursului. Gospodareste. M-am strecurat noaptea la „Gradina zoologica” din oras, inarmat cu-n subler… Pentru trei tuici ingrijitorii m-au lasat in voie. Si-am cartografiat ursul. De-acum eram lamurit. Restul? Poezia? Simplu! Formalitate din buric si din truisme. Chiar a doua,zi, devreme, m-am prezentat cu blana, ghearele si gatitele poemelor la Editura. Mai departe, cei de acolo stiau ce au de facut. Asa a venit primul automobil. O „Otca”, un exemplar frumos, de munte, tot numai recenzii elogioase, hibernate pana mai ieri fara rost prin cine stie ce parloaga ori momoroada si rasarite toate deodat’ din atatea disponibile, tandre foioase neuronale.
Si se mai facea ca dupa saftea totul mergea struna. Scriam, publicam, scriam, publicam; ca un apucat. Parcul meu de „Otci” de-acuma crescuse ingrijorator, invadase curtile vecinilor, pe urma strada intreaga, cartierul. Scriam, publicam, scriam, luam
Cu vremea, incepusem sa public inainte de-a scrie! Gandeam direct pe tipografie. Si mai apoi pe librarie, direct. Ca incepusem sa sar si de tipografii. Gandeam, si totul aparea drept in rafturi, roua de litere spontanee, convergenta. in „Otci” gandeam, deja. ”