Inteligenta emotionala a copiilor

Inteligenta emotionala (EQ), reprezentata de abilitatile emotionale si sociale, este considerata la fel de importanta ca inteligenta cognitiva (IQ) si poate fi stimulata la orice virsta. Volumul propune o gama larga de jocuri si activitati pentru dezvoltarea abilitatilor specifice inteligentei emotionale: empatia, integrarea intr-un grup, bunele maniere, perseverenta, controlul emotiilor etc. Cu ajutorul acestor jocuri, copiii dumneavoastra vor invata sa comunice mai bine cu ceilalti, sa devina mai adaptabili si mai increzatori in propriile forte si sa depaseasca momentele dificile.
 
Din cuprins:
Incurajarea empatiei si a preocuparii pentru ceilalti
• Gindirea realista
• Optimismul: un antidot pentru depresie si rezultate dezamagitoare
• Abilitatile conversationale
• Beneficiile si importanta umorului
• Relatiile de prietenie
• Perseverenta si efortul
• Asumarea si depasirea esecurilor
• Programe ce pot stimula inteligenta emotionala
Traducere de Paul Aneci si Andra Hancu
Fragment din cartea „Inteligenta emotionala a copiilor” de Lawrence E. Shapiro
„Ginditi rational
Opusul autoamagirii este gindirea realista – a vedea lumea exact asa cum este si a reactiona fata de ea cu decizii si comportamente potrivite. Multi dintre noi nu au grija sa invete pe copiii lor sa Isi dezvolte aceasta abilitate EQ sa u poate chiar ii invata exact pe dos. Incercind sa ne protejam copiii de „realitatea dura” a vietii, nu facem decit sa intarim aceasta negare.
In loc de a incerca sa ii protejam pe copii de o problema, putem ajuta cel mai mult spunind adevarul, indiferent cit de dureroasa ar fi situatia. Daca le explicam situatia copiilor nostri, detaliind faptele din punctul nostru de vedere, ei inteleg ca avem forta emotionala de a analiza si a face fata chiar si celei mai dificile situatii. Implicit, in acest mod le transmitem mesajul ca si ei pot face la fel.
De exemplu, in una dintre cele mai apreciate carti de dezvoltare personala pentru copii, The Boys and Girls Book about Divorce, psihiatrul Richard A. Gardner explica faptul ca un copil trebuie sa se descurce singur pentru a face fata divortului parintilor sai, in loc sa presupuna ca acestia vor face intotdeauna ce e mai bine pentril el. Cercetarile actuale sugereaza sa ar trebui sa i se urmeze sfatul.     Dupa ce a studiat 60 de familii avind in total 131 de copii pina la 20 de ani dupa un divort, Judith Wallerstein a descoperit ca multi parinti se amagesc cu gindul ca divortul nu declanseaza decit o criza temporara, care se rezolva dupa un an sau doi. Cu toate acestea, cercetarea lui Wallerstein sugereaza ca nu se intimpla asa. Divortul are efecte durabile asupra copiilor, iar acestea pot cauza traume la virsta adulta, chiar si in cazurile care nu pareau sa prezinte probleme grave in momentul divortului. Wallerstein numeste acesta „efect intirziat”. ”