Cei care mor si cei care vor muri. Aventurile unui bibliotecar
Ce poate sa faca un om ajuns la o virsta la care viata pare sa fi intrat pe ultima turnanta spre Marele Finis? Sa se resemneze si, asemenea unui condamnat la sentinta capitala, sa astepte inevitabilul in anticamera lumii de dincolo? Nu. La 73 de ani, Mihnea Pascal, un fost bibliotecar, vaduv si aproape salbaticit de singuratate, se gindeste obsesiv la viata pe care a trait-o si la cit i-a mai ramas de trait, asa cum, in anii tineretii, virgin si nefericit, se gindea in fiecare zi la sinucidere. Acum, la venerabila etate, reuseste sa-si invinga frica de moartea ce-l pindeste dupa colt si, dintr-un pensionar cumsecade, devine Pascal Nebunul, vedeta blocului si a cartierului, un personaj controversat care, printre multe altele, viziteaza domnisoare si se lasa vizitat de ele, asa cum altii viziteaza tari. Prin comportamentul si actiunile lui, ignora normele sociale si sfideaza insasi vesnicia. Nu vrea sa plece din aceasta lume fara lupta, nu vrea sa mai rateze nimic din micile placeri, iar cind va fi sa moara, vrea sa o faca dupa regulile lui. Cei care mor si cei care vor muri este un roman emotional si emotionant despre refuzul batrinetii si ideea ca viata merita sa fie traita, mai cu seama atunci cind societatea, prin conditionarile ei, te indeamna sa te gindesti neincetat la moarte.
Ce poate sa faca un om ajuns la o virsta la care viata pare sa fi intrat pe ultima turnanta spre Marele Finis? Sa se resemneze si, asemenea unui condamnat la sentinta capitala, sa astepte inevitabilul in anticamera lumii de dincolo? Nu. La 73 de ani, Mihnea Pascal, un fost bibliotecar, vaduv si aproape salbaticit de singuratate, se gindeste obsesiv la viata pe care a trait-o si la cit i-a mai ramas de trait, asa cum, in anii tineretii, virgin si nefericit, se gindea in fiecare zi la sinucidere. Acum, la venerabila etate, reuseste sa-si invinga frica de moartea ce-l pindeste dupa colt si, dintr-un pensionar cumsecade, devine Pascal Nebunul, vedeta blocului si a cartierului, un personaj controversat care, printre multe altele, viziteaza domnisoare si se lasa vizitat de ele, asa cum altii viziteaza tari. Prin comportamentul si actiunile lui, ignora normele sociale si sfideaza insasi vesnicia. Nu vrea sa plece din aceasta lume fara lupta, nu vrea sa mai rateze nimic din micile placeri, iar cind va fi sa moara, vrea sa o faca dupa regulile lui. Cei care mor si cei care vor muri este un roman emotional si emotionant despre refuzul batrinetii si ideea ca viata merita sa fie traita, mai cu seama atunci cind societatea, prin conditionarile ei, te indeamna sa te gindesti neincetat la moarte.
Fragment din cartea „Cei care mor si cei care vor muri” de Cornel George Popa:
Aveam douazeci si cinci de ani si jumatate, nu ma culcasem niciodata cu o femeie, eram virgin ca zapada, sufeream cumplit si ma ascundeam de toti, jucind un rol fals, un rol care nu mi se potrivea, de asa-zis cunoscator blazat, pe cind eu muscam perne cu furie noaptea si ma gindeam la sinucidere.
Alta iesire nu vedeam.
Si nici n-aveam de gind s-o duc asa la infinit, pina ce barba imi va deveni alba.
Angela era singura femeie fata de care am reusit sa ma port oarecum firesc, ea ma acceptase si acum urma sa ma sune. Promisese. Iar eu nu trebuia decit sa astept.
De telefonul acela depindea toata viata mea viitoare. Sau toata moartea mea. Asa credeam. Era un telefon mult mai pretios decit aurul. Era un telefon ca un medicament vital. Il iei – traiesti si miine. Nu-l iei – mori chiar azi.
Dupa o saptamina de asteptare epuizanta – vara, cald, vacanta fiindca nu mai puteam
si-mi pocnea capul, am iesit sa ma plimb putin macar pe holul blocului.
Iarasi am tras telefonul pina in dreptul bucatariei, am lasat usa de la intrare larg deshisa si, in loc sa strabat apartamentul dintr-un capat in celalalt, faceam ture pe holul blocului.
Deja aveam unele halucinatii auditive si mi se parea ca-l aud sunind ori ticaind, cind el tacea ca mormintul. De cel putin trei-patru ori 1-am dus la ureche, dar fie era un telefon care suna din alt apartament, fie era, desigur, o alarma falsa.
Simturile mi se ascutisera la maximum si ma speria orice fosnet. Auzeam zgomotele fine ale tuturor vecinilor mei. Stiam cind unul trage apa la trei sau cind altul face dus la sase.
Distingeam pina si ticaitul ceasurilor din spatele usilor inchise. Puteam spune cu precizie cine sforaie, cum sforaie, unde sta si deosebeam nuantele a doua-trei sforaituri simultane.
Codul cartii: POL978-973-46-6078-0
