Odessa Blues

V-am putea ura „pofta buna”, insa dupa citirea acestui roman s-ar putea sa aveti chef sa postiti mai multe zile. Charles Haquet ne ofera aici in acelasi timp un thriller dar si un roman de aventuri a carui actiune se petrece in lumea internationala a mafiei alimentare. Romanul sau a primit de altfel premiul romanului de aventuri! Exista mai intai o ancheta, serioasa ca un film documentar, care ne tine cu sufletul la gura. Evident, intelegem ca din momentul in care permitem ca de fapt cursa care are loc sa se indrepte spre cele mai ieftine alimente, toate regulile sunt incalcate. Charles Haquet, care cunoaste foarte bine dedesubturile acestei lumi datorita anchetelor realizate pentru L’Express, ii pune pe scena pe Camille si Marco, cei doi fondatori ai TracFood, o societate pariziana  a carei activitate consta in consilierea marilor intreprinderi din sectorul agroalimentar, dar care in realitate cerceteaza tot ceea ce tine de traficul agroalimentar. Pe de o parte exista deci ancheta celor doi detectivi improvizati, plecati pe urma celui mai binecuvantat peste, tilapia, caci usor de hranit (si cu orice!), dar pe de alta exista romanul umoristic si chiar de dragoste. Felul in care Marco este parasit de iubita lui este un pur moment de antologie. Interzis de devorat, mai ales.
Le Figaro, 19 iunie 2014

„Falcile metalice sparsera lacatul cu un zgomot sec. Lantul aluneca la pamant, eliberand stransoarea gardului. Intrusul se strecura prin deschiderea astfel creata. Traversa parcarea si alese o carare intrerupta de lampadare obosite. Silueta masiva a depozitului aparu aproape imediat in orizontul plin de stele.
Barbatul se opri brusc la liziera arborilor. Atent scruta intunericul fara a vedea nimic suspect. Paznicii erau ocupati, probabil, sa bea vreo tarie pe chei. In larg se auzi sirena unui vapor. Sunetul se prelungi in intuneric asemenea unei plangeri care refuza sa se opreasca. Apoi tacerea recazu brusc peste docuri.
Linistit de acum, vizitatorul iesi la lumina. Se apropie de intrarea cladirii. O lampa invechita, spanzurata de un zid, arunca peste usa din fier o lumina galbuie. Incerca inutil sa o deschida. Atunci hotari sa se strecoare pe langa ziduri, intr-o totala nepasare fata de crengile care i se agatau de haine. Dupa cativa metri se opri brusc sub o lucarna care se deschidea la inaltimea umerilor sai. O bara de metal, intinsa la orizontal, ii bloca accesul. O apuca ferm cu ambele brate. Bara ruginita se clinti putin. Se incorda si, dintr-o miscare simpla, seaca, ii smulse un capat si intoarse apoi restul barei spre pamant. Calea era libera. Inspira profund si se dadu cativa pasi inapoi pentru a-si lua avant. Cu o tractiune puternica ajunse pana la inaltimea deschiderii. Picioarele ii alunecara in gol. Aproape dezechilibrat, se inclina spre spate, insa, in ultimul moment, apuca marginea. Cu un brat, apoi cu celalalt. Corpul urma miscarea. Coapsele ii intrara, chinuit, prin deschidere. Si recazu, greu, in interior.
– Nu mai am varsta pentru asa ceva, mormai el.
Se ridica, strambandu-se. Umarul drept il durea.
– Va trebui sa gasesc un alt mijloc pentru a iesi, murmura, masandu-si articulatia.
Scoase o lanterna din buzunar. Sageata luminoasa strapunse tenebrele. Sala era imensa, plafonul, foarte inalt. Cutiile erau insiruite si puse una peste alta cu zecile, formand imense ziduri de lemn. Se indrepta spre una din alei.”