Intoarcerea huliganului

Editie publicata cu prilejul implinirii virstei de 80 de ani
Premiul Medicis Etranger 2006

Intoarcerea huliganului a aparut sau urmeaza sa apara in Statele Unite, Marea Britanie, Germania, Franta, Italia, Spania, Portugalia, Suedia, Olanda, China, Brazilia, Polonia, Ungaria, Cehia, Grecia, Turcia, Rusia si Estonia.

O carte extraordinara. – The New Yorker

Viziune asupra totalitarismului mai apropiata de amenintarea obscura, ca la Kafka, universala si totusi asumata intim, decit de structura detaliata a lui Orwell. – The New York Times

Istorie, reflectie filosofica, viziune a lumii, incursiune in sufletul omenesc. Mare literatura. – Le Nouvel Observateur

Intoarcerea huliganului e o carte a spiritului creator si o carte Est-Vest. – Die Welt

Miracolul limbii. Prin jungla frazelor izbucneste, mereu, un genial talent al cuvintului. – Die Zeit

Un autor de prim ordin in panorama literaturii contemporane. – La Stampa

Fragment din roman:

„Gheara (II) 

Lupta mea cu ghetoul a fost, inainte de toate, lupta cu nelinistile, exagerarile si panica pe care mama le traia in exces si le transmitea, tot in exces, in jur. Nu am iesit invingator din aceasta neincheiata confruntare, am supravietuit doar.

„Singura mingiiere, cind urcam sa ma culc, era ca mama va veni sa ma sarute cind voi fi in pat…” Celebra propozitiune proustiana ramine straina biografiei mele. Catolica evreica Jeanne-Clemence Weil, maritata cu medicul Achille-Adrien Proust, nu semana cu mama mea si nici diferentele de clasa sociala, religie, geografie si istorie nu sint neglijabile. Adversitatea interioara, pe care Mihail Sebastian, admiratorul roman al lui Proust, o considera inerenta evreului, diminua si se disimula cind adversitatile exterioare se estompau. Alte conventii si alt tip de gingasie propunea tensiunea, rareori domolita, dintre adversitatea interioara si cea exterioara, in lumea copilariei mele. Ritualul sarutului linistitor dinaintea somnului ar fi contrastat scandalos cu angoasa si conflictele, reale sau imaginare, din familia noastra est-europeana.

La inceputul anilor ’40, mama presimtise catastrofa. In fata dezastrului, vitalitatea ei isi schimba, brusc, valentele. Vlaguirea nevrotica a asteptarii devenea concentrare, energie, actiune. Dupa primele saptamini in Transnistria, tata abandonase orice iluzii. Nu moartea, ci umilinta i se parea insuportabila. Debutase in existenta fara sanse, vroia sa traiasca demn.

Actiunea de redresare fusese, ca in atitea alte imprejurari, preluata de sotie. Interioritatea ei agitata se hranea din incertitudine, exasperata de nevoia sperantei. Intensitatea exteriorului, prezenta celorlalti, ambianta zumzaind de vesti si birfe si compasiunea risipita intre ceilalti captivi ii mobilizau resursele. Planuia tranzactiile supravietuirii, imprumuta de colo, restituia dincolo, reaparea cu un pumn de malai sau o aspirina sau o veste miraculoasa.

Trofeul suprem, destinat fiului, o mica fiara flaminda, fumurie, nu era madlena proustiana muiata in ceai, ci un mizer si delicios simulacru de placinta cu ceapa, procurat cu enorme sacrificii la piata neagra a lagarului — miracol necunoscut, ca si foamea necunoscuta, parizianului Marcel.”