Cioran si muzica

Muzica este una din referintele esentiale in viata si opera lui Cioran. O prezenta constanta, inalterabila. De la prima pana la ultima sa carte, Cioran dedica muzicii pagini exaltate, judecati fara recurs, sintagme inspirate. Filozofia insasi, sustragandu-se oricarui sistem, se acordeaza muzicii, deopotriva ontologic si epistemologic.

Antologia urmareste asezarea „fragmentelor muzicale“ din opera lui Cioran intr-o carte care sa-l fi putut tenta pe autorul Tratatului de descompunere, lectura in cheie muzicala a disperarilor si scepticismului lui.
Selectia textelor este facuta de Aurel Cioran, iar Vlad Zografi s-a ingrijit de editia de fata, cea de-a doua a cartii.

„Ce sunt toate melodiile fata de aceea pe care o inabusa in noi dubla imposibilitate de a trai si de a muri! 

  *

 Trebuie sa existe o regiune de lumina launtrica unde traiesti fara sa traiesti si mori fara sa mori. Trebuie sa existe o regiune de muzica subtila, in ale carei sonoritati sa se destrame imaterial intreaga fire. 

*

 Teama ce se naste „din senin”… Singura, de altfel, si cea mai intunecata. Ea este echivoca asemenea unei inmuguriri sumbre — si genereaza o muzica de flaut trist si aiurit. In camere tacute de hotel sau pe strazi inguste ale unui oras vechi ea creste si ne verifica dezradacinarea.

*

 Ziduri negre intr-un oras de nord, ziduri afumate si inalte. Ceata, ploaie si tristete. In dezacorduri sinistre si uluitoare, evolueaza melodii vechi intr-o flasneta. Si sunetele parca se desprind din zidurile afumate si inalte, spre a se intalni, ca-ntr-un focar sonor, in propriul tau suflet. Si in prada acestor dezacorduri de flasneta ruginita, iti intonezi discursul funebru la propria ta inmormantare. 

*

 Dorinta de a muri este o melodie fara capat. In zadar incercam s-o inabusim, avantul ei interminabil se sustine din nesfarsitul mortii. Nu-ti poti identifica muzica, nu te descurci intre valuri sonore, delicate si duioase? Nu stii ce canta in tine? Este melodia infinita a mortii, ce se desfasoara sub toate celelalte aparente, carora le gasesti un nume ca sa le poti uita mai usor. Cand ai descoperit-o, o pastrezi anonima, fiindca n-o sa poti uita prezenta eterna si ascunsa a cantecului de sfarsit care incepe in clipa nasterii. Cati au ureche pentru substratul muzical permanent? Si cine banuieste leganarile de vis melodic ce preced inima si lacrimile?”