Jocul regelui

Am vazut pe propria piele cat e de greu sa inchegi o carte, dar va spunem sincer ca a meritat, cu toate ca a fost dificil sa o publicam si cu atat mai anevoios sa o vindem. Aveti in fata o lucrare socanta pe care ne-o asumam, chiar daca la o lectura atenta iese in evidenta discrepanta dintre problematica abordata si compozitia accesibila.  Jocul regelui este primul volum dintr-o trilogie, ce mai contine Ultimul Pion si Intoarcerea Reginei. Cartea suporta destule observatii. Ea nu poate fi judecata pe baza unei abordari critice consacrate, fiindca nu apartine literaturii propriu-zise, ci reprezinta mai degraba o constructie hibrida de cultura populara. Personajele, enuntate schematic, se contureaza ca simboluri arhetipale, masculine sau feminine, ce nu sunt lasate, in mod voit, sa se implineasca. Firele naratiunii, desi sinuoase, strabat in ritm alert un coctail de teme ambitioase. Actiunea se petrece pe mai multe planuri, subsecvente, intr-un viitor posibil devenit prezent si in trecut, dupa o criza din care umanitatea nu mai poate scapa. Intreaga poveste se oglindeste in simbolurile ascunse in jocul de sah, unde regele este cea mai slaba piesa si, in acelasi timp, cea mai importanta. Relatia in continua schimbare dintre om si divinitate, releva si un alt motiv pentru care Dumnezeu a facut lumea… „Descoperiti-l, citind cartea!” Noi am incercat sa spunem o poveste interesanta… Daca am reusit, Dumneavoastra decideti! – Autorii

Fragment din cartea „Jocul regelui” de Cristian Radu Georgescu, Dan Constantin Enescu
Masina tragea sa moara.
Pe cer niciun nor. Caldura mare, insuportabila. Cat vezi cu ochii doar praf. Ici, colo, cate un tufis uscat pe marginea santului. Drumul rau de tara serpuia, incolacind coama unui deal.
„O sa ramanem aici, pe fagas, ca pe faras!”, pufni Nadtin, coborand geamul vechiturii.
„Ce sa facem?! Ne adaptam! „Cu spatele nu poti indrepta lumea!” Astea sunt vremurile”, comenta Udarc, aprinzand o tigara, „Vremuri de cacat, situatii de cacat!”
Harbul urca cu greu panta unui deal. Aproape de varf isi dadu rasuflarea. Coborara amandoi. Nadtin ridica capota pregatit sa arunce peste motorul incins o patura veche luata de pe bancheta din spate.
„Vezi ce se intampla cand cobesti?! Ai face mai bine sa taci!”, zise Nadtin, nervos.
„Mai ales cand iti vorbesc, nu?! Frumoasa treaba!” mormai Udarc ca pentru sine, cu un recipient metalic in mana.
Desfacu tacticos capacul, bau si ofta satisfacut. Prin gesturi, il imbie si pe Nadtin sa incerce. Acesta sterse gura sticlei cu dosul palmei si sorbi cu sete. Dupa o clipa, scuipa in laturi. „Ce mi-ai dat? Concentrat de urina!?”
„Dorinta omului, mare boier!”, il batu Udarc, prieteneste, pe umar. „Ai vazut ce se intampla cand tac?! Trebuia sa fii pe faza… „Lucrurile nu sunt niciodata ceea ce par!”
„Omule, nu mai fa gesturi stupide! Avem si asa destule probleme pe cap! Din tipi seriosi, asezati, am ajuns niste mercenari de duzina!”, riposta Nadtin. „Ma rog! Asta e! Hai sa ducem rabla pana sus… La vale are sanse mai mari sa porneasca!”, se indupleca el, dupa o secunda de ragaz.
„Prietene, fac cum spui… Dar, te rog!” rase Udarc, sonor. „Vezi sa nu iti treaca prin cap sa salvam lumea!”
Impinsera masina, unul din spate, celalalt din lateral, de pe partea soferului. In cateva minute, au fost in varful pantei. Nadtin trase frana de mana si baga schimbatorul in viteza. „Sa nu plece singura!” zambi el, sarcastic. „La cat sunt de ambitios, ma si vad, fugind dupa ea!”