Memoriile unui fost sagetator

 Am fost prieten apropiat cu Vintila Horia. M-a impresionat faptul ca, desi avea un nume cu rezonante balcanice, de fapt un nume aroman turcit, Caftangioglu, din considerente patriotice isi luase ca pseudonim numele unui revolutionar ardelean. Mi-a dat ca exemplu pe romancierul francez Stendhal, nascut Henri Beyle care, intr-un voiaj prin Germania, vizitase oraselul cu acest nume. Acolo a ascultat o minunata muzica romantica luandu-si ca nom de plume numele acestuia, pe care apoi l-a consacrat. L-am intrebat odata pe Vintila Horia daca nu cumva suntem rude, dat fiind ca bunica lui Trandafir Djuvara fusese nascuta Caftangioglu, dar n-am primit raspuns, desi consider lucrul acesta mai mult decat probabil. Gasesc extraordinara descoperirea manuscrisului inedit al Memoriilor unui fost Sagetator si publicarea lor sub ingrijirea prodigiosului Cristian Badilita. De ce „fost Sagetator”? Pentru ca, pe stil vechi, el se nascuse in 18 decembrie 1915, asadar in zodia Sagetatorului, iar pe stil nou a devenit Capricorn (31 decembrie). In cazul meu, nascut in 18 August 1916 (Leu), am devenit prin trecerea la stilul nou , respectiv 31 August… Fecioara! Vintila Horia era doar cu 8 luni mai varstnic deca mine. Ce spuneti?
Neagu Djuvara
 
Am avut visul urmator: ma aflam in cerdacul casei de la Baltati, intr-un sfarsit de noapte, intr-un inceput de zi, intins pe un pat cu mai multi din familie. Vedeam foarte bine gradina din fata asa cum fusese in realitate, asa cum o contemplasem adesea, in zorii zilei, vara cand ma sculam devreme ca sa mergem la vanatoare sau ca sa sar in livada si sa culeg struguri si piersici inca ude si reci de roua, cand dintr-odata, inconjurata de o lumina mare, a aparut, pe bradul de sub cerdac, Sfanta Clara din Assisi. Imaginea era atat de limpede si de convingatoare, incat parea reala, n-aveam deloc senzatia ca visez, am cazut in genunchi, cutremurat, sfanta poate ca mi-a spus ceva, apoi a disparut in aceeasi corola stralucitoare, m-am trezit emotionat, absolut sigur ca totul fusese nu un vis ci o aparitie adevarata. Aproape ca tremuram, nu atat de emotie cat de entuziasm, pentru ca eram sigur ca de atunci inainte trebuia sa-mi schimb felul de a trai, ca aveam de urmat alta cale. Intr-un cuvant, ca destinul meu fusese insemnat de o porunca venita de dincolo si ca, in mine, nu mai era loc pentru niciun fel de indoiala. Am ramas in pat catva timp, coplesit de visul care ma locuia ca o posesiune binecuvantata, aveam inca foarte clara in minte viziunea, atat de limpede si de puternic desenata pe amintire incat si acuma o pot reconstitui fara greutate. O voce insotea viziunea. Din aerul inconjurator, dintr-o fiinta invizibila, cineva rostise: – Sancta Clara! In latineste, ca totul sa fie mai clar.
Vintila Horia