Septembrie

Romanul unui eveniment care a zguduit lumea, povestea unei pasiuni neimplinite

Romanul Septembrie a fost recompensat in 2015 cu Prix des Lecteurs du Salon du Roman Historique de la Levallois

Munchen, 1972. Doi ziaristi acreditati la Jocurile Olimpice de vara se intilnesc in ajunul ceremoniei de deschidere; intre ei se naste o legatura ciudata, un amestec de fascinatie reciproca si sfiiciune. Peste citeva zile, violenta coboara ca un trasnet in mijlocul sarbatorii olimpice: membrii delegatiei israeliene sint luati ostatici, terorismul se instaleaza in ceea ce ar fi trebuit sa fie „paranteza olimpica”, intreaga lume e naucita. Povestea celor doi ziaristi, deveniti martori directi ai unui eveniment dramatic, nu e nici ea ferita de catastrofa acelor ore in care orice competitie sportiva e abandonata si cind organizatorii se straduiesc, disperat si haotic, sa salveze viata ostaticilor. Nimeni nu scapa neatins de acea lunga zi de 5 septembrie.

„Se vor implini in curind unsprezece ani de cind a murit fata noastra, dar cred ca i-ar fi placut ideea mea, ca ar fi fost mindra de mine. Din gindul acesta s-a nascut un altul, asa ca mi-am deschis computerul si am stiut ca trebuia sa scriu povestea acelor zile asa cum mi le aminteam, netinind seama de cronologia oficiala. Ca sa-i onorez pe cei unsprezece sportivi ale caror nume nu pot fi reamintite public de teama sa nu stricam cuiva cheful; dar si pentru a readuce la lumina povestea unui om despre care nu am vorbit niciodata nimanui, un om care a disparut odata cu cele unsprezece sicrie, definitiv, ca si cind ar fi fost ucis si el pe pista de la Furstenfeldbruck.

Acel om se numea Sam Cole.”

Am vrea sa uitam o multime de lucruri. Multora dintre noi le-ar placea sa uite durerea pe care-au simtit-o la un moment dat: o pierdere, o moarte, o boala, o iubire neimpartasita etc. In uitare insa nu cred, cred mai degraba ca scriitorii trebuie sa vorbeasca in literatura pe care o scriu despre toate astea, despre lucrurile pe care nu le putem uita. Nu faci sa dispara un lucru daca scrii despre el, dar ii dai o alta dimensiune si asta te ajuta sa-l privesti altfel. Asa vad eu legatura dintre uitare si amintire. – Jean Mattern