Scopul vietii noastre este fericirea, desi multi oameni cred ca este foarte greu de atins. Sanctitatea Sa Dalai Lama si Howard C. Cutler ne descriu in aceasta carte un drum presarat cu sfaturi bine-venite si intelepte pe care il putem urma si la capatul caruia vom ajunge la o viata mai implinita. Arta fericirii impleteste conceptele si tehnicile de meditatie budiste cu studiile si sfaturile psihologiei occidentale moderne si ne invata cum sa facem fata unor situatii dureroase, dar inevitabile, de ce trebuie sa ne pretuim dusmanii si ce insemnatate au compasiunea, bunatatea si iertarea pentru viata noastra de zi cu zi.
Vederile lui Dalai Lama isi au radacinile intr-o traditie veche de peste 2500 de ani, care ramane insa temperata de bun-simt si de o intelegere complexa a problemelor moderne. Perspectiva lui asupra greutatilor cu care se confrunta lumea contemporana s-a dezvoltat ca urmare a statutului sau special de personalitate de talie mondiala, care i-a permis sa calatoreasca in nenumarate randuri pe glob, sa se expuna diferitelor culturi si oamenilor din toate categoriile sociale si sa faca schimb de idei cu cei mai de seama oameni de stiinta, lideri religiosi si politici. Rezultatul final este o abordare inteleapta, optimista si, in acelasi timp, realista a modului in care putem face fata problemelor noastre. – Howard C. Cutler
Sa reflectam deci la ce e cu adevarat valoros in viata, la ce da sens vietii si sa ne stabilim prioritatile pe baza raspunsului. Scopul vietii noastre trebuie sa fie pozitiv. Nu ne-am nascut cu scopul de a aduce necazuri, de a face rau altora. Ca viata noastra sa aiba insemnatate, cred ca trebuie sa ne dezvoltam calitatile pozitive, esentiale pentru oameni caldura, bunatatea, compasiunea. Atunci viata noastra va capata mai mult sens si va fi mai impacata mai fericita. – Sanctitatea Sa Dalai Lama
Fragment din cartea „Arta Fericirii. Manual De Viata” de Sanctitatea Sa Dalai Lama. Howard C. Cutler:
„Dupa ce am citit despre rugaciunea asta, l-am intrebat pe Dalai Lama:
– Stiu ca ati meditat foarte mult la rugaciunea aceasta, dar chiar credeti ca se mai poate aplica in ziua de azi? In fond, a fost scrisa de un calugar care traia intr-o manastire – unde nu se putea intampla ceva mai rau decat sa te barfeasca cineva, sa spuna minciuni despre tine sau, eventual, sa te mai pomenesti cu cate un pumn sau o palma. In asemenea situatii ar fi usor sa-i oferi izbanda celuilalt, dar in societatea din ziua de azi durerea sau raul la care ne expunem din partea celorlalti ar putea fi violul, tortura, crima etc. Din punctul acesta de vedere, atitudinea din rugaciune pur si simplu nu mai pare aplicabila.
Ma simteam cam mandru de mine aveam senzatia ca facusem o observatie foarte abila, de-a dreptul isteata.
Dalai Lama a tacut cateva clipe, cu fruntea incretita de ganduri adanci, apoi a spus:
– Poate e ceva adevar si in ce spui tu.
Apoi a comentat despre situatiile in care ar fi nevoie de unele modificari la atitudinea respectiva, in care s-ar putea sa ajungem sa luam masuri ferme pentru a impiedica agresiunea celuilalt, ca sa nu suferim noi sau cei din jur.
Mai tarziu, in aceeasi seara, am rememorat conversatia. Mi-au sarit in ochi doua lucruri. Mai intai, m-a izbit cat de extraordinar de dispus era sa adopte o perspectiva noua asupra convingerilor si practicilor lui – in cazul acela, posibilitatea de a reevalua o rugaciune care ii era foarte draga si care, fara indoiala, se impletise cu insasi fiinta lui in ani si ani de repetare. A doua descoperire era mai putin inaltatoare. Fusesem incredibil de arogant! Mi-am dat seama ca ii propusesem ideea ca rugaciunea nu mai era adecvata fiindca nu se potrivea cu realitatile dure ale lumii din ziua de azi. Dar de-abia mai tarziu mi-am dat seama cui ii vorbisem astfel – unui om care pierduse o tara intreaga in urma uneia dintre cele mai brutale invazii din istorie. Un om care traia in exil de aproape patru decenii, in timp ce un popor intreg isi punea sperantele si visurile de libertate in el. Un om cu un puternic sentiment de responsabilitate personala, care asculta cu compasiune un sir nesfarsit de refugiati care isi revarsa asupra lui povestile despre uciderile, violurile, tortura si degradarea poporului tibetan de catre chinezi.”
