Mama l-a sadit pe Dumnezeu in mine. O cuvioasa mistica de rasul curcilor care se inflacara din te miri ce, de la o floare de mac sau de la rahatelul din olita al ultimului ei bebelus. Emana credinta prin toti porii.
Fragment din carte:
„Acasa nu aveam nicio carte de Spinoza (1632-1677). Nu ca ar fi fost interzis: mama nu era genul de persoana care sa interzica anumite lecturi. Il socotea, pur si simplu, un filosof de mana a doua. Un panteist, ceea ce, venind din gura ei, nu era o insulta, ci mai degraba insemna depasit, daca nu chiar o nulitate.
Prin urmare, foarte ademenit de panteism, am cumparat Etica lui Spinoza de la o librarie din Elbeuf, iar lectura care a urmat a fost unul dintre marile socuri din viata mea. La 18 ani, descopeream intr-o carte tot ce crezusem dintotdeauna, dar fara s-o stiu. Imi citeam propriile ganduri pe care as fi fost de-a dreptul incapabil sa le formulez. Eram rascolit.
Contrar lui Descartes, Spinoza reintegreaza specia umana in natura. Este anti-Narcis. Demolatorul antropomorfismului care il concepe pe Dumnezeu dupa chipul si asemanarea omului. Spiritul malefic ce lua in deradere un neam omenesc care pana atunci se umfla in pene. Si astazi opera lui mai miroase usor si seducator a pucioasa pentru cel ce-si ia osteneala sa adaste in proza sa monotona.
Total vaduvit de acea ironie care aduce lumina de exemplu, cartile lui Friedrich Nietzsche -, scrie trist. Uneori pare chiar sa corespunda definitiei filosofiei date de Ambrose Bierce: Itinerar compus din mai multe drumuri ce duc dinspre nicaieri la nimic.”
Dar Spinoza este un soi de miracol filosofic: cu gandirea sa smerita si inceata, in cercuri concentrice, da tarcoale, pana il atinge din cand in cand, acestui adevar al lumii care se indeparteaza pe masura ce credem ca l-am gasit.
Descartes isi construieste sistemul privind lumea cu ochii sai de om. Spinoza face pe dos: el il priveste pe om cu ochii lui Dumnezeu, specia noastra nefiind decat o particica neinsemnata din El.
Cu toate acestea, la fel ca Descartes, si Spinoza reia argumentul Sfantului Anselm. In nota propozitiei a XI-a din prima parte a Eticii, scrie: Perfectiunea nu suprima existenta unui lucru, ci, dimpotriva, o afirma; imperfectiunea insa o suprima; asa incat nu mai putem fi siguri de existenta niciunui lucru, ci doar de existenta fiintei absolut infinite si perfecte, adica a lui Dumnezeu. Deoarece, avand in vedere ca existenta lui include perfectiunea absoluta, tocmai prin asta inlatura orice motiv de indoiala cu privire la existenta lui si da cea mai mare siguranta intr-insa.”
De buna seama, nu e convingator. Urmarea altfel spus, felul in care il defineste pe Dumnezeu este pasionanta. Inca din anexa primei parti a Eticii sale scrie ca totul este in Dumnezeu”. ”
Codul cartii: PHI978-606-8560-15-1
