Multa vreme, studiul teoretic al ritmului nu a constituit o preocupare distincta pentru ercetatorii de specialitate, primele lucrari destinate anume ritmului fiind semnalate abia in doua jumatate a secolului XIX.
Cauza intirzierilor din acest domeniu al muzicologiei rezida in faptul ca ritmul, acest puternic mijloc de expresie al artelor, se manifesta in creatia muzicala aproape totdeauna ca element intrinsec al melodiei si armoniei, nu de sine statator. Numai rareori asistam la opere de arta de natura exclusiv ritmica.
Compozitorul este animat, fara indoiala. in procesul creatiei de forta de expresie a rittnului, dar el concepe acest element al artei muzicale dupa cum este firesc in cadrul melodiei si armoniei, prin mijlocirea carora se ajunge la forme de manifestare cu mult superioare exprimarii numai prin ritm.
Drept consecinta, teoreticianul din domeniul muzicii a fost Inclinat si el spre neglijarea discutiilor despre ritm, tratind mai cu seama problemele care privesc formele si elementele intonationale, melodice si armonice. De aceea, au aparut putine lucrari teoretice despre ritm, care, numericeste, nu se compara nici pe departe cu scrierile ce muzicologia le-a destinat melodiei si mai ales cu acele referitoare la armonie.
Creatia secolului nostru si, indeosebi, valorificarea muzicii de provenienta populara ne invedereaza insa ca, alaturi de melodie si armonie, formele ritmice s-au dezvoltat in mod impetuos, iar teoria muzicii este datoare sa le cuprinda in principiile si consideratiile sale.
Lucrarea de fata isi propune tocmai scopul de a releva, mai distinct si multilateral, elementul ritm in creatia muzicala de toate genurile, plecind de la realitatea ca. fenomenul artistic poate fi supus unor tratari teoretice complexe si de interes strintific evident, intocmai ca procesele si fenomenele din alte domenii de activitate.
Toate consideratiile vor fi subordonate unei prezentari sistematice riguroase a materialului, conditie primordiala a oricarei lucrari de acest gen, nadajduind ca pe aceasta cale vom reusi sa patrundem in insusi continutul ideii de ritm.
Fragment:
„A. Particularit??i privind ritmica in muzica popular? româneasc? se disting dou? feluri de ritmuri, fi avînd caracteristici de structur? proprii
1. Ritmuri libere, neîncadrate în m?suri, de tipul parlando-rubato ;
2. Ritmuri m?surabile :
a) de tipul giusto ;
b) de tipul m?surii clasice ;
c) de tipul aksak. Acestea se prezint? în creatia noastr? popular? fie ca sisteme de strunl unitar?, fie mixte, cu întrep?trunderi ?i contamin?ri ale unor elemente dint sistem în altul. intre categoriile 1 ?i 2 de ritmuri exist? o diferent? absolut? privind at tura, sensul estetic ?i caracterul lor, a?a dup? cum se va ar?ta în continu
1. Ritmuri libere parlando-rubato
Un ritm cu totul original în cîntecul popular românesc tl constituie a?it mitul parlando-rubato, * ce caracterizeaz? melodiile aproape vorbite, narate, legate intim de textul poetic.
El se întîlne?te în creatiile populare de stil vechi, fiind propriu cantecelor epice, baladelor, bocetelor ?i doinelor (crea?ii populare specifice românesti) atît în repertoriul vocal, cît ?i în cel instrumental (mai ales în acele cazuri el o melodie cu text a fost preluat? de c?tre muzica instrumental?).
Ca structur?, parlando-rubato este un ritm liber, foarte apropiat de vorbirea obi?nuit?, de intona?ia ?i debitul silabic al acesteia.
Povestirea întîmpl?rilor, suferin?elor, aleanului ?i a dorului, ca ?i redse* sentimentelor intime î?i g?sesc o expresie fidel? în crea?iile populare ce folooto ritmul parlando-rubato.
Pe un asemenea ritm, in care abund? stilul recitativ, se deap?n? a?a-numitele cintece lungi, cu dese opriri pe coroane, dup? care urmeaz? precipit?ri subite valori ritmice de foarte mic? durat? (uneori nem?surabile), între care cu greu se pot stabili raporturi de propor?ionalitate.
O caracteristic? aparte a ritmului parlando-rubato o constituie faptul ca, in cadrul aceleia?i melodii, momentele de autentic recitativ în care te simti aproape la grani?a dintre vorbirea obi?nuit? ?i cea cîntat? alterneaza cu momente de o melodic? bogat ornamentat?.
Partea recitativ? se poart? fie pe acela?i sunet (un fel de recto-tono), fie el merge, prin alunecare, spre alte sunete, folosindu-se uneori ?i intervale mai mici decît semitonul (microintervale de tipul sfertului, treimii ?i optimii de ton).”
Cauza intirzierilor din acest domeniu al muzicologiei rezida in faptul ca ritmul, acest puternic mijloc de expresie al artelor, se manifesta in creatia muzicala aproape totdeauna ca element intrinsec al melodiei si armoniei, nu de sine statator. Numai rareori asistam la opere de arta de natura exclusiv ritmica.
Compozitorul este animat, fara indoiala. in procesul creatiei de forta de expresie a rittnului, dar el concepe acest element al artei muzicale dupa cum este firesc in cadrul melodiei si armoniei, prin mijlocirea carora se ajunge la forme de manifestare cu mult superioare exprimarii numai prin ritm.
Drept consecinta, teoreticianul din domeniul muzicii a fost Inclinat si el spre neglijarea discutiilor despre ritm, tratind mai cu seama problemele care privesc formele si elementele intonationale, melodice si armonice. De aceea, au aparut putine lucrari teoretice despre ritm, care, numericeste, nu se compara nici pe departe cu scrierile ce muzicologia le-a destinat melodiei si mai ales cu acele referitoare la armonie.
Creatia secolului nostru si, indeosebi, valorificarea muzicii de provenienta populara ne invedereaza insa ca, alaturi de melodie si armonie, formele ritmice s-au dezvoltat in mod impetuos, iar teoria muzicii este datoare sa le cuprinda in principiile si consideratiile sale.
Lucrarea de fata isi propune tocmai scopul de a releva, mai distinct si multilateral, elementul ritm in creatia muzicala de toate genurile, plecind de la realitatea ca. fenomenul artistic poate fi supus unor tratari teoretice complexe si de interes strintific evident, intocmai ca procesele si fenomenele din alte domenii de activitate.
Toate consideratiile vor fi subordonate unei prezentari sistematice riguroase a materialului, conditie primordiala a oricarei lucrari de acest gen, nadajduind ca pe aceasta cale vom reusi sa patrundem in insusi continutul ideii de ritm.
Fragment:
„A. Particularit??i privind ritmica in muzica popular? româneasc? se disting dou? feluri de ritmuri, fi avînd caracteristici de structur? proprii
1. Ritmuri libere, neîncadrate în m?suri, de tipul parlando-rubato ;
2. Ritmuri m?surabile :
a) de tipul giusto ;
b) de tipul m?surii clasice ;
c) de tipul aksak. Acestea se prezint? în creatia noastr? popular? fie ca sisteme de strunl unitar?, fie mixte, cu întrep?trunderi ?i contamin?ri ale unor elemente dint sistem în altul. intre categoriile 1 ?i 2 de ritmuri exist? o diferent? absolut? privind at tura, sensul estetic ?i caracterul lor, a?a dup? cum se va ar?ta în continu
1. Ritmuri libere parlando-rubato
Un ritm cu totul original în cîntecul popular românesc tl constituie a?it mitul parlando-rubato, * ce caracterizeaz? melodiile aproape vorbite, narate, legate intim de textul poetic.
El se întîlne?te în creatiile populare de stil vechi, fiind propriu cantecelor epice, baladelor, bocetelor ?i doinelor (crea?ii populare specifice românesti) atît în repertoriul vocal, cît ?i în cel instrumental (mai ales în acele cazuri el o melodie cu text a fost preluat? de c?tre muzica instrumental?).
Ca structur?, parlando-rubato este un ritm liber, foarte apropiat de vorbirea obi?nuit?, de intona?ia ?i debitul silabic al acesteia.
Povestirea întîmpl?rilor, suferin?elor, aleanului ?i a dorului, ca ?i redse* sentimentelor intime î?i g?sesc o expresie fidel? în crea?iile populare ce folooto ritmul parlando-rubato.
Pe un asemenea ritm, in care abund? stilul recitativ, se deap?n? a?a-numitele cintece lungi, cu dese opriri pe coroane, dup? care urmeaz? precipit?ri subite valori ritmice de foarte mic? durat? (uneori nem?surabile), între care cu greu se pot stabili raporturi de propor?ionalitate.
O caracteristic? aparte a ritmului parlando-rubato o constituie faptul ca, in cadrul aceleia?i melodii, momentele de autentic recitativ în care te simti aproape la grani?a dintre vorbirea obi?nuit? ?i cea cîntat? alterneaza cu momente de o melodic? bogat ornamentat?.
Partea recitativ? se poart? fie pe acela?i sunet (un fel de recto-tono), fie el merge, prin alunecare, spre alte sunete, folosindu-se uneori ?i intervale mai mici decît semitonul (microintervale de tipul sfertului, treimii ?i optimii de ton).”
Codul cartii: GRF979-606-747-027-7
