Delicatete si forta, stihuri-volute si umor, uimitoare bogatie de limbaj si sensibilitate incandescenta, poezie-n proza si invers. Emotie. Sau o sinecdoca splendida. Trebuie nota de subsol? – Razvan Petrescu
Cine-a spus Madame Bovary cest moi a fost destept. Asa e si scrisul Anei Barton: iti place, te excita si apoi te racoreste. Ramii, dupa lectura, cu senzatia de intilnire rara. – Ara septilici
Ironic, dar ludic. Dulce, dar muscator. Brocat, delicat si cu un simt al detaliului precum o dantela frivolite. Prospect de femeie se ia pe nemincate, pe inima goala, caci o umple cu virf si indesat. Nu are contraindicatii, iar supradozajul este recomandabil pentru cord si neuron. – Petronela Rotar
Vine in literatura dinspre publicistica. si o face in forta, cu o placere acaparanta a povestirii. Poseda stiinta fermecarii cititorului datorita firescului si lipsei de inhibitii. Ana Barton are toate atuurile unei scriitoare de exceptie. – Alexandru Petria
Fragment din cartea „Prospect de femeie” de Ana Barton
„BESTIAR CU SELFASTIM
L-am vazut intr-o dimineata, pe la sase, in timp ce ma feream deja de soarele prea mult. Mi s-a parut timid. E primul lucru pe care l-am observat, dar, fiindca vorbeam la telefon, n-am fost prea atenta la el. Se uita spre mine, nu la mine, cu un fel de teama care parea sa-i fie companionul cel mai sigur si unicul permanent. Abia atunci am observat cat este de urat. M-am ridicat din locul in care stateam si i-am cautat ceva de mancare. Nu s-a napustit. N-a amusinat. S-a uitat la mine lung si s-a asezat langa bucata de carne. Nu sunt dintre cei care mangaie caini necunoscuti. Ma rezum la oameni si, relativ recent, la pisici. Nu-mi plac nici florile omorate intru oferire cu feed-back inclus. Sunt un om rau. Asa scrie in codul milosteniei secularizate. Bocchoris nu stiu ce spune.
Am crescut in viata asta un ardei iute, bineinteles ca pentru roade, un crin imperial, mostenit de la niste prieteni basarabeni care plecau in graba. In Statele Unite, si o amarata de aloe care, in ciuda neglijarii obstinate pe care a primit-o din parte-mi, a crescut cat un arbust si s-a incapatanat sa ajunga una dintre cele mai frumoase vazute de mine vreodata. Drept rasplata, am inceput sa mai mananc din ea din cand in cand. A, au mai fost si niste randunele care-si facusera cuib in balcon pentru ca l-am lasat deschis cateva zile si cateva perechi de porumbei care si-au demonstrat iubirea prin niste progenituri putin spus respingatoare. Le placeau painea inmuiata si mamaliga rece. Familia de viespi de sub pervaz cred ca nu se pune.
Cainii nu ma iubesc si nu ma musca. Le sunt indiferenta. Nici macar nu ma. latra. Adevarul e ca nu ma baga-n seama si basta. Cand am incercat o imprietenire cu un ciobanesc carpatin, adica sa-l hranesc din mana, m-am ales cu o manifestare de afectiune din carne, colti si sange. Oasele mi-au ramas intregi, totusi. Altfel, cand stateam in Grozavesti, unul maruntel si mai mult gri m-a insotit pana pe peronul metroului, incepand sa planga in clipa in care s-au deschis usile si m-am urcat. A mai fost unul, tot urmaritor, alb si frumos, care a venit cu mine pana-n lift, desi i-am spus tot drumul ca nu sunt disponibila.”
