Cronica unei morti anuntate

Fragment din volumul „Cronica unei morti anuntate” de Gabriel Garcia Marquez:

„Multi dintre cei care se aflau in port stiau ca Santiago Nasar avea sa fie omorat. Don Lazaro Aponte, colonel de la academia militara, acum in rezerva, si primar de unsprezece ani, ii adresa un salut cu degetele. „Aveam motivele mele bine intemeiate sa, cred ca nu mai era nicio primejdie pentru el”, imi zise. Nici parintele Carmen Amador nu se nelinisti: „Cand l-am vazut teafar, am crezut ca totul fusese o minciuna”, imi zise. Nimeni nici macar nu se intreba daca Santiago Nasar fusese prevenit, pentru ca tuturor li se paru imposibil sa nu fie.

In realitate, sora mea Margot era una dintre putinele persoane care inca, nu stiau ca aveau sa-l omoare. „Daca, as fi stiut, l-as fi luat acasa chiar de-ar fi trebuit sa-l leg”, declara judecatorului. Era ciudat ca n-o stia, dar era mult mai ciudat ca nici mama n-o stia, caci ea le afla pe toate inaintea tuturor din casa, in ciuda faptului ca de ani de zile nu mai iesea pe strada, nici macar pentru a se duce la biserica. Eu pretuiam virtutea aceasta a ei de cand am inceput sa ma scol devreme pentru a merge la scoala. O gaseam asa cum era pe atunci, palida, si tacuta, maturand curtea cu o matura de nuiele in lumina cenusie a rasaritului si, intre doua, sorbituri de cafea, imi povestea ce se mai intamplase pe lume in timp ce noi dormeam. Parea ca are niste fire de comunicare secreta cu ceilalti oameni din sat, mai ales cu cei de varsta ei, si uneori ne surprindea cu vesti anticipate pe care nu le-ar fi putut afla decat prin darul ghicitului.”