Cand Dumnezeu este interzis

Cand Dumnezeu este interzis, tot raul este permis! Este permisa pana si desfiintarea omului prin confiscarea sufletului sau. A.N. Kirillov (personajul lui F.M. Dostoievski din „Demonii”) este chinuit si stapanit de o singura obsesie: detronarea lui Dumnezeu-omul prin omul-Dumnezeu. „Prin sinucidere il sfidezi pe Creator si devii tu insuti Dumnezeu! Daca nu exista Dumnezeu, atunci eu sunt Dumnezeu!” Fara Dumnezeu, Soarele se intuneca si peste lume stapaneste Umbra Rosie; ciudat, ea vine chiar de la Rasarit. Sub aceasta umbra rece nu exista decat alb si negru (fara nuante). Ori da, ori ba. Doar umbra, fara lumina. Doar Infern fara Rai. Doar vorbe fara adevar. Doar vorbire fara rostire. Proprietatea este o anomalie burgheza! Proprietatea se confisca. Egalizare prin saracire. Dar, se confisca si credinta. Iubirea este interzisa. Ura este  „calea spre cele mai inalte culmi”. Se poate trai oare si fara Cer si fara Pamant? Fara nicun reazem? Ce credeti?

„Dante a descris Infernul. Comunistii l-au facut!” (Ion Ratiu)

Recenzie

A evoca trecutul cu fidelitate, fara a eluda agoniile, dezamagirile sau neplacerile de orice fel, este, pentru Ion Manzat, o forma de pretuire a vietii. Romanul autobiografic Cand Dumnezeu este interzis se descopera, precum fructul in parg, tuturor celor dispusi sa admita ca era comunista nu a fost doar perioada in care toti romanii aveau servicii si locuinte. A mai fost timpul in care Eminescu, Rebreanu si Istrati erau subiecte tabu sau se citeau pe ascuns, timpul cand romanii nu puteau iesi din tara, ca nu cumva sa descopere ca lumea e colorata si in alte nuante decat umbre rosii sau griuri dureroase, si timpul cand profesori straluciti deveneau gunoieri pentru ca gandeau altfel… pentru ca gandeau.

Dezvaluirea autobiografica a lui Ion Manzat, un roman istoric, in sine, infatiseaza o epoca in care fericirea, ca stare manifesta, era interzisa. Autorul nu se teme nici de aceasta data sa-si exprime atasamentul pentru Romania, in ciuda obstacolelor pe care le-a intampinat din cauza politicii duse mult timp de tara sa. Inainte sa fie interzis, Dumnezeu i-a daruit lui Ion Manzat indeajuns de mult umor incat, peste ani, sa prezinte o era abominabila intr-o maniera duios de amuzanta. Dar, cum dramatismul reiese din orice comedie, romanul se lasa descoperit in surasul amar din coltul gurii; in aproape 300 de pagini, autorul, psiholog de renume, a cuprins ani intregi din viata sa si a apropiatilor sai cu acea insatietate pentru detalii, surprinse prin lentila psihologului si a colectionarului de clipe.

Deja devenita o marca personala, autorul se intoarce de fiecare data la poezie, fie creatii proprii, fie versuri ale lui Eminescu, ale lui Radu Gyr sau ale Indarei. Comunismul, surprins in metafore inspirate precum paduchernita sau limbricada, a amprentat iremediabil fiinta autorului-personaj. Era surogatelor – glucoza in locul ciocolatei, nechezolul in locul cafelei, propaganda in locul autenticitatii – este marcata de solidaritatea tovarasilor intru supliciul sovietic, de umorul acestora, de binecuvantatul haz de necaz; o dulce-amara ofensiva eminamente specifica unei Romanii care a disparut, dar pe care autorul insista cu obstinatie sa o rememoreze cu limpede voluptate.

Un pasaj ca o pictura de Boticelli, o scena de film, o imagine pe care o simti fizic este ilustrata de Ion Manzat intr-unul dintre capitolele cele mai pline de seva: In Piata Romana, o studenta blonda cu parul ca spicul copt, cu ochi albastri de inger, tasni din multime si striga bucuroasa: „Traiasca Li-ber-ta-tea!” S-a apropiat de mine, parca m-a atins putin din greseala. Mirosea ca painea scoasa din cuptor si ca gutuia coapta. Am plecat mai departe spre Guvern. Dupa o jumatate de ora, m-am intors. Am paralizat! Fata cea blonda era moarta! Avea o gaura in frunte, intre ochi! M-am apropiat ingrozit. Cineva ii pusese pe cap o coroana de flori albe. Parca era mireasa! Acum, mirosea a pajistea pe care a plouat. Trei baieti, poate erau studenti, plangeau in genunchi cu cate o lumanare aprinsa in mana. Hainele moartei erau raze de lumina. Era acoperita cu picaturi de roua, lacrimile sfinte ale baietilor ingenuncheati pe trotuar. Ei erau ingenuncheati in fata Iubirii neintinate.

Inca o carte seducatoare semnata de Ion Manzat.

Violeta Pavelescu