In prima parte a cartii autorul vorbeste despre caracteristicile generale ale omului ca fiinta nemuritoare si despre relatia sa cu semenii si cu Creatorul sau. Omul ramane nemuritor atata vreme cat este insetat de cunoastere, pana cand se afla intr-o constiinta a legaturii cu Dumnezeu Cel infinit. Omul trebuie sa-L cunoasca pe Dumnezeu cel personal si nu poate sa-L cunoasca decat daca se afla in relatie iubitoare cu El. Numai iubind pe Dumnezeu si fiind iubit de Acesta omul inainteaza in viata spirituala.
Este tratata invatatura dezvoltata de Sfantul Grigorie de Nyssa referitoare la epectaze. Omul e nemuritor deoarece tinde sa cuprinda infinitul. Insa nu poate cuprinde niciodata infinitul, deoarece mereu da de o margine peste care vrea sa treaca. Omul traieste paradoxul: mereu se afla langa o margine, dar mereu are in sine puterea de a continua sa traiasca, oarecum trecand peste fiecare noua margine pentru a da de o alta. Marginea peste care a trecut omul fiind despartit de Dumnezeu este una iluzorie. Trecerea lui pare viata, dar ea e moarte sufleteasca eterna, ca traire neincetata langa margine. In continuare, parintele Dumitru Staniloae dezvolta invatatura referitoare la componentele contrastante ale firii umane, dintre care vom aminti: omul este o persoana unitara, dar in acelasi timp nespus de complexa. Unitatea persoanei umane si in acelasi timp complexitatea sa se arata in faptul ca un sine unitar se manifesta intr-o multiplicitate nesfarsita de ganduri, simtiri, acte, prin care vrea sa ajunga la exprimarea sa integrala, dar niciodata nu ajunge la capat. Omul participa la infinit, dar nu este infinitul. Omul este creatura a lui Dumnezeu si participa la viata lui Dumnezeu, dar nu la fiinta Lui. Omul nu face parte din fiinta lui Dumnezeu, dar nici nu e separat de ea.
In continuare sunt tratate aspecte privind responsabilitatea omului care il face transparent pe Dumnezeu si raportul intre eu, tu si el si transparenta Sfintei Treimi in acest raport de cunoastere reciproca. Nu se poate vorbi de responsabilitate fara sa fie libertate. Daca omul n-ar fi liber, n-ar fi responsabil. La baza implinirii responsabilitatii sta, de fapt, iubirea.
In partea a doua a lucrarii, parintele Staniloae vorbeste despre Sfanta Treime ca plinatate a existentei si cauza a existentei temporale, prin creatie, si a miscarii ei spre Sine, despre creatia lumii din nimic, in timp, avand permanent in prim plan chipul Mantuitorului nostru Iisus Hristos ca reunificator al creatiei in El pentru veci, dupa cum arata Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, in Cuvantul-inainte al cartii.
Codul cartii: IBM978-606-8495-28-6
