Patericul Sfantului Munte

Citim in Istoria Lausiaca, in Everghetinos si in Patericul Egiptean despre vietile acelor fericiti ava din Egipt, din Tebaida, din Tavenne si din alte parti si ne minunam de vietuirea acelor parinti vrednici de pomenire si de virtutile care le impodobeau sufletul. Ne minunam de dragostea si unitatea de cuget care existau intre ei, de respectul si pretuirea pe care le nutreau unul pentru celalalt, de saracia de bunavoie si lipsirea desavarsita de cele necesare traiului. Cercetam izbanzile, stradania si luptele monahilor de atunci prezentate in diferite scrieri ale lor si se naste in noi intrebarea: exista oare, in aceste zile crunte in care traim, parinti sporiti in virtute, cu o vietuire asemenea ­acelor parinti si asceti de demult?
„Da, neindoielnic, exista, si acest volum este raspunsul cel mai graitor la aceasta intrebare. ­Asceza, nevointa, retragerea in pustie raman pana astazi vii si nenumarati sunt cei care la chemarea Duhului nu pregeta „sa-si dea inima”, sa-si aduca viata si toata fiinta lor lui Dumnezeu ca jertfa.
Acesti ingeri pamantesti si oameni ceresti au trait in Sfantul Athos, in Muntele cu nume sfant – Gradina Preasfintei –, o viata „in Hristos” ferita de ochii oamenilor. S-au adus si se aduc ca jertfa pe ei insisi nu doar pentru castigarea vreunui folos personal, ci ca prin rugaciunea lor zilnica sa aduca cereri si rugaciuni intotdeauna pentru aproapele, pentru toata lumea, pentru pacea intregii lumi si pentru mantuirea sufleteasca a tuturor oamenilor.”