Fragment din roman:
„In cine stie ce camaruta dosnica de circiuma, Sam putea sa lase impresia – si chiar o lasa – ca stie totul despre viata la oras, si inca ceva pe deasupra. Afisa un dispret agresiv pentru tot ce nu provenea din West End-ul londonez, pentru tot ceea ce nu purta pecetea de ultima ora a acestuia. In adincul sufletului sau, altfel stateau insa lucrurile. Acolo, nu era decit o faptura sperioasa si nesigura – nesigura nu in privinta a ceea ce dorea sa fie (o persoana aflata, ca situatie, la o departare astronomica de starea lui prezenta), ci a capacitatii lui de a ajunge pina acolo.
In sufletul lui Mary, insa, lucrurile stateau exact pe dos. Fireste ca Sam ii luase ochii la inceput: o intrecea, doar, in atitea si atitea privinte, iar tachinarile cu care-l intimpinase nu fusesera decit o reactie de aparare in fata unei atit de evidente superioritati culturale: eterna iscusinta a oraseanului de a depasi diferentele, de a gasi scurtaturi, de a grabi ritmul unei apropieri. Mary era insa inzestrata cu o fundamentala tarie de caracter, un soi de ingenua incredere in ea insasi, certitudinea ca, intr-o buna zi, avea sa fie o nevasta si o mama buna; pe deasupra, stia sa deosebeasca griul de neghina, cind era vorba de oameni… , isi dadea seama de diferenta de valoare dintre stapina ei si nepoata stapinei, bunaoara. La urma urmei, era taranca, iar taranii traiesc mult mai aproape de adevaratele valori decit truditorii citadini.
Aceasta subita intelegere reciproca mai profunda survenise in dimineata in care avusese loc amintita vizita la doamna Poulteney. Incepusera prin a discuta postul pe care-l ocupa fiecare, calitatile si defectele domnului Charles si ale doamnei Tranter. Mary era de parere ca Sam era norocos ca se afla in slujba unui domn atit de dragut. Sam strimba din nas; si apoi, spre uimirea lui, se trezi spunindu-i acestei tarancute de rind ceva ce pina atunci nu-si marturisise decit siesi.”
Codul cartii: POL978-973-46-2144-6
