Grigore Gafencu. Jurnal. vol. 1 (1940-1943)
Grigore Gafencu (n. 30 ian. 1892, Bucuresti 30 ian. 1957, Paris). A fost una din marile personalitati ale diplomatiei romanesti. Ministru de externe intre 1938 si vara lui 1940.
A terminat facultatea de drept la Geneva si a obtinut doctoratul la Paris (1914).
Se intoarce in tara si urmeaza cursurile scolii de observatori aerieni din cadrul Aeronauticii militare. Ia parte la razboiul de intregire nationala, ca locotenent aviator in escadrila de observatie din Grupul 1 aeronautic.
1921 infiinteaza Revista vremii; 1923 conduce cotidianul Argus; 1937 fondeaza cotidianul Timpul; a fost fruntas al Partidului National-Taranesc, din 1928 senator; 1928 este numit secretar general al Ministerului Afacerilor Straine; 14 nov. 1929 7 iunie 1930 Subsecr. St. Min. Lucr. Publ. Comunic. ; 13 iunie 8 oct. 1930, Subsecr. St. Presedinte Cons. Min.; 9 iun. 10 aug. 1932, Subsecr. St. Min. Af. Str.; 11 aug. 17 oct. 1932, Subsecr. St. Min. Af. Str. ; 14 iun. 9 nov. 1933, Subsecr. St. Min. Ind. Comert.
Este desemnat Ministru al Afacerilor Straine (21 dec. 1938 1 feb. 1939; 1 feb. 28 sept., 1939; 28 sept. 23 nov. 1939; 24 nov. 1939 11 mai 1940; 11 mai 1 iun. 1940); totodata, face parte din Directoratul Frontului Renasterii Nationale. Este acreditat Trimis extern si Ministru plenipotentiar la Moscova (10 aug. 1940 22 iun. 1941). Este scos din cadrele Ministerului Afacerilor Straine la 4 aug. 1941. In noiembrie 1941 pleaca in Elvetia. Desfasoara o activitate intensa pentru desprinderea Romaniei de statele Axei.
In 1944 este publicata, in limba franceza, cartea Preliminaires de la guerre a lest/Preliminariile razboiului din rasarit, una din cele mai bune analize ale relatiilor sovieto-germane dinaintea izbucnirii razboiului.
Dupa razboi, militeaza impotriva sovietizarii Romaniei si este implicat in procesul conducatorilor PNT (1947), fiind condamnat (in contumacie) la 20 de ani de munca silnica.
Gafencu s-a stabilit la Geneva. Considerat unul dintre cei mai buni analisti politici ai epocii, a tinut, in timpul razboiului, numeroase conferinte publice la Londra, Paris, Strasbourg, FLorenta, Zurich, Geneva, pledand intotdeauna cauza si interesele Romaniei.
In calitate de reprezentant al grupului diplomatilor aflati in exil, a depus pe masa Conferintei de Pace din 1947 doua memorandumuri in care isi prezenta opiniile, corecte, documentate, fata de tratamentul nedrept aplicat patriei sale. Actiunile sale si pozitia proaliata a lui Gafencu aveau sa-l transforme in persona non gratain fata regimului comunist de la Bucuresti. El a fost condamnat in contumacie in noiembrie 1947, impreuna cu lotul Maniu-Mihalache.
La 20 februarie 1948 i se retrage cetatenia romana. Ramas in strainatate, se impune ca lider al emigratiei romanesti anticomuniste.
Grigore Gafencu (n. 30 ian. 1892, Bucuresti 30 ian. 1957, Paris). A fost una din marile personalitati ale diplomatiei romanesti. Ministru de externe intre 1938 si vara lui 1940.
A terminat facultatea de drept la Geneva si a obtinut doctoratul la Paris (1914).
Se intoarce in tara si urmeaza cursurile scolii de observatori aerieni din cadrul Aeronauticii militare. Ia parte la razboiul de intregire nationala, ca locotenent aviator in escadrila de observatie din Grupul 1 aeronautic.
1921 infiinteaza Revista vremii; 1923 conduce cotidianul Argus; 1937 fondeaza cotidianul Timpul; a fost fruntas al Partidului National-Taranesc, din 1928 senator; 1928 este numit secretar general al Ministerului Afacerilor Straine; 14 nov. 1929 7 iunie 1930 Subsecr. St. Min. Lucr. Publ. Comunic. ; 13 iunie 8 oct. 1930, Subsecr. St. Presedinte Cons. Min.; 9 iun. 10 aug. 1932, Subsecr. St. Min. Af. Str.; 11 aug. 17 oct. 1932, Subsecr. St. Min. Af. Str. ; 14 iun. 9 nov. 1933, Subsecr. St. Min. Ind. Comert.
Este desemnat Ministru al Afacerilor Straine (21 dec. 1938 1 feb. 1939; 1 feb. 28 sept., 1939; 28 sept. 23 nov. 1939; 24 nov. 1939 11 mai 1940; 11 mai 1 iun. 1940); totodata, face parte din Directoratul Frontului Renasterii Nationale. Este acreditat Trimis extern si Ministru plenipotentiar la Moscova (10 aug. 1940 22 iun. 1941). Este scos din cadrele Ministerului Afacerilor Straine la 4 aug. 1941. In noiembrie 1941 pleaca in Elvetia. Desfasoara o activitate intensa pentru desprinderea Romaniei de statele Axei.
In 1944 este publicata, in limba franceza, cartea Preliminaires de la guerre a lest/Preliminariile razboiului din rasarit, una din cele mai bune analize ale relatiilor sovieto-germane dinaintea izbucnirii razboiului.
Dupa razboi, militeaza impotriva sovietizarii Romaniei si este implicat in procesul conducatorilor PNT (1947), fiind condamnat (in contumacie) la 20 de ani de munca silnica.
Gafencu s-a stabilit la Geneva. Considerat unul dintre cei mai buni analisti politici ai epocii, a tinut, in timpul razboiului, numeroase conferinte publice la Londra, Paris, Strasbourg, FLorenta, Zurich, Geneva, pledand intotdeauna cauza si interesele Romaniei.
In calitate de reprezentant al grupului diplomatilor aflati in exil, a depus pe masa Conferintei de Pace din 1947 doua memorandumuri in care isi prezenta opiniile, corecte, documentate, fata de tratamentul nedrept aplicat patriei sale. Actiunile sale si pozitia proaliata a lui Gafencu aveau sa-l transforme in persona non gratain fata regimului comunist de la Bucuresti. El a fost condamnat in contumacie in noiembrie 1947, impreuna cu lotul Maniu-Mihalache.
La 20 februarie 1948 i se retrage cetatenia romana. Ramas in strainatate, se impune ca lider al emigratiei romanesti anticomuniste.
Fragment din cartea „Grigore Gafencu Jurnal vol.1” de Ion Calafeteanu:
„29 si 3o iunie. Zile de amaraciune, de doliu si de ingrijorare.
Rusii patrund in Basarabia si in Nordul Bucovinei, trupele noastre se retrag, cautand sa-si salveze echipamentul si munitia. Se produc ciocniri, pe alocuri sangeroase. Rusii sunt grabiti, in unele puncte coboara cu parasutele. Evacuarea populatiei romanesti – a functionarilor si a proprietarilor care vor sa ajunga in tara – e anevoioasa. Intre cele doua armate se furiseaza tulburatori, evrei in cea mai mare parte, care ucid, fura si dau foc… Bolsevicii nu impiedica, fireste, asemenea excese, dar, dupa cat s-ar parea, nu imping la ele. Radio Moscova e impaciuitor.
Problema e: se vor opri rusii la Prut? Si, fireste, nasc si celelalte probleme. Ce vor face ungurii? Ce vor face bulgarii? Iar mai presus de toate se pune chinuitoarea intrebare: Ce facem noi, pentru a opri pe rusi si pentru a stabili, in sfarsit, un contact politic cu ei? Ce facem pentru a impaca pe bulgari? Cum rezolvam problema ungureasca?
In ce priveste pe unguri si bulgari, se pare ca puterile Axei au intervenit pen-tru a opri o actiune militara care ar pune in primejdie alimentarea cu petrol si cu cereale a Germaniei si a Italiei. (Acordul Wohlthat, intelegerile cu Clodius si Neubacher si politica de apropiere de Italia ne-au dat, cel putin, aceasta siguranta). In schimb, nimeni nu ne garanteaza din partea rusilor. Germanii pastreaza in aceasta privinta o tacere jenanta si arunca vina pe… Anglia, care nu-si implineste garantia.
Pareri auzite:
Lugosianu e ingrijorat de atmosfera anticarlista provocata de cedarea Basarabiei. Se intreaba daca n-am fi putut face o politica ruseasca mai activa pentru a preveni demersul rusesc. Dezaproba masurile de politica interna.
Ghigi (seara, la Poss) imi marturiseste admiratia lui pentru Rege, care, in convorbirea avuta cu el, a dovedit mult curaj, multa intelegere si mult sange rece. El, Ghigi, a sfatuit sa se accepte conditiile rusesti si sa nu se mobilizeze.”
Codul cartii: CDS978-606-537-369-3
