Biserica si gnoza

Dintr-un anumit punct de vedere, problema cu care se confrunta ganditorul crestin din secolul al doilea este similara cu cea pe care o avem si noi de rezolvat astazi: cum sa exprimam in termeni potriviti lumii moderne mesajul evanghelic, care a fost propovaduit intr-o societate atat de indepartata de noi si atat de diferita ca perspectiva. Si, fara indoiala, nu ne confruntam doar cu o problema ce tine de cuvinte si nume sau de simpla adecvare a termenilor. Cum sa pastram valoarea „comorii”, vazand ca „vasele din lut”, in care a fost depozitata prima oara, sunt atat de nepotrivite si, in unele cazuri, uzate si sparte de trecerea timpului? Este aceeasi problema cu care s-au confruntat inainte oamenii din secolul al doilea, cand Evanghelia a fost transferata din Palestina in Europa si dintr-un mediu semit in civilizatia cultivata, stiintifica si filozofica a lumii greco-romane.
Aceasta carte este intr-un anumit sens controversata. Una din tezele ei principale a fost aceea de a sustine vechea perspectiva potrivit careia „gnosticii” au fost mai degraba crestini, fara indoiala eretici, dar eretici crestini, iar nu pagani cu cateva particularitati crestine. Pentru gnostici, figura lui Iisus Mantuitorul era centrala, iar intentia lor nu era atat de mult sincretista, pe cat era un efort de a realiza o reprezentare a lui Iisus si a „mantuirii” aduse de El intr-o forma ce putea fi acceptata de oamenii educati si cultivati. Cultura si educatia de atunci ne sunt straine, dar acest lucru nu ne invata decat ca efortul facut de catre gnostici este un efort pe care s-ar cuveni sa il facem si noi. Telul nu trebuie sa fie o statica perfectiune a formularii, care (daca este atinsa) nu inseamna decat osificare. Ceea ce este intr-adevar necesar este efortul de a exprima in propriul nostru grai magnalia Dei, intr-un limbaj care inseamna cu adevarat ceva pentru noi, chiar daca ar fi diferit de cuvintele sacre ale antichitatii. – F.C. Burkitt