Geneza Teatrului National din Chisinau 1818-1960

Initial, pe plaiurile noastre au poposit trupe teatrale rusesti, ucrainene, poloneze, franceze, germane si abia in anii ’40 ai secolului XIX a venit prima echipa de actori de peste prut, in frunte cu celebrul Matei Millo. A fost o experienta socanta pentru publicul basarabean care se obisnuise deja cu gandul ca limba romana nu mai avea intrebuintare in statul rus.” – Iurie Colesnic

“Eugeniu Ureche nu doar picta, el stia sa vada multe dincolo de om:

„Ochii pe care nu pot sa-i uit…

In cele ce pot sa povestesc, vreau sa aduc un omagiu talentatului compozitor moldovean Eugeniu Coca, omului cu ochii cei mai calzi si binevoitori pe care i-am cunoscut vreodata, mereu zambind si radiind din adancul sufletului sau bun.

Ochii! Nu-i pot uita si acum, desi a trecut atata timp, de cand am facut cunostinta cu dumnealui. Aveam vreo 18 ani si eram student la Conservatorul din Chisinau. Eram prieten cu un student violonist, Dubravschi, si el tot Eugeniu, ca si mine. Deseori ne duceam impreuna pe la concertele care aveau loc in „Sala Eparhiala”, singura sala de concerte din Chisinau, avand o scena, un pian alb excelent si o acustica dintre cele mai perfecte. Printr-o coincidenta ne-am trezit in aceasta sala asezati alaturi pe scaunele masive de stejar, cu spetezele inalte, trei „Eugeni” – Eugeniu Coca, Eugeniu Ureche si Eugeniu Dubravschi, care il ascultau cu sufletul la gura pe marele violonist cehoslovac cu faima mondiala Jan Kubelik. Dupa concert ne-am dus tustrei in culise sa-l felicitam pe maestru. Trebuia sa vezi ochii lui Eugeniu Coca, ce vorbeau mai mult decat toata troica ditirambile noastre tinere. Cata caldura a fost in strangerea sa de mana si in ochii sai umezi de fericire!

Ne-am mai intalnit cu E. Coca tot in aceasta sala, la concertul de gala oferit de marele maestru al viorii G. Enescu. Dupa aceasta ne-am revazut de-acum pe scena Teatrului Moldovenesc, in toamna anului 1940. Eram actor al acestui teatru. Se monta piesa lui V. Macreev „Vioara hutulului”, in regia lui Radin. Muzica urma sa fie scrisa de E. Coca. Am avut ocazia sa asist la explicatiile regizorului privind muzica si locul ei in spectacol. Si iarasi, ochii maestrului, ochii inteligenti, arzatori, sfredelitori, care priveau si intelegeau totul de la prima explicatie.”