Sentimente este o privire intima si foarte emotionanta in familia si copilaria artistei cu cea mai spectaculoasa cariera in muzica romaneasca, Loredana. La 30 de ani de la castigarea marelui trofeu la Festivalul de la Mamaia, familia si prietenii apropiati ai Loredanei povestesc in premiera absoluta cum se vedeau din perspectiva lor intamplarile prin care trecea, pe atunci, cea mai tanara castigatoare la marile concursuri de talente din muzica romaneasca.
Sentimente isi va surprinde cititorii nu doar cu detalii din familia Loredanei (tatal a plecat in Libia ca sa castige mai multi bani pentru familie, discutiile in contradictoriu ale Loredanei cu mama ei pentru o meserie in lumea artistica), ci si cu o radiografie indirecta a industriei entertainmentului din anii 80 (cu cenzura, deplasarile in strainatate la festivalurile tarilor tovarase si prietene, stadioane intregi de spectatori).
Pentru un cititor de 40+ ani, Sentimente este si o incursiune inedita in propria copilarie (practica scolara, jocurile pe scara blocului, excursiile cu ONT-ul ), iar pentru millennials este o poveste reala despre cum poti deveni unul dintre cei mai mari artisti ai Romaniei, despre efortul din spatele celebritatii si despre cat de multa putere iti trebuie sa infrunti etichetele pe care ti le pun oamenii cand tu iti doresti din tot sufletul sa fii diferit. E ca un sport de performanta, trebuie sa te antrenezi zi de zi, spune Loredana – astazi nu doar un artist complet (cantareata, actrita, compozitoare) ci si jurat al celei mai importante emisiuni de talente muzicale, Vocea Romaniei – cand vorbeste despre cariera ei care se intinde pe mai bine de 30 ani, cu sute de mii de difuzari la radio, mii de concerte, sute de ore de emisiuni tv, zeci de filme, albume vandute in milioane de exemplare si unele dintre cele mai mari hituri din muzica romaneasca.
Fragment din cartea „Sentimente” de Loredana
” Mi-a placut scoala. Foarte mult
LEONIDA GROZA: Loredana a mers la scoala, in clasa I, in 1976. Stia ce inseamna scoala, fusese de mica la orele mele, impreuna cu Cristi, fratele ei. Se dusesera cu totii si cu un an in urma, in prima zi de scoala a lui Cristi.
CRISTI GROZA: Imi amintesc, cum sa nu? Avem si poze cu Lori, si cu tata, in prima mea zi de scoala. In anul urmator a mers ea la scoala, dar eu nu m-am dus sa o conduc, pentru ca eram in alta clasa. Tin minte ca aveam uniforma aia funny de elev si stateam in poza foarte mandru. Au dus odorul in clasa I. Cu flori cu tot. Nu cred ca am avut emotii… De ce sa am? In general, nu prea am emotii, nu stiu de ce. Plus ca mama ne dusese pe la scoala ei inca de cand eram la gradinita.
LEONIDA GROZA: si la Lori, si la Cristi, am pregatit totul cu mult inainte. M-am dus cu ei, am cumparat caiete tip 1, tip 2, tot ce aveau nevoie. Erau fericiti si mandri ca vor merge la scoala si, cu ghiozdanele in spate, am venit acasa de la cumparaturi…
Ei ii placea la scoala si nu a lezat-o ca va fi cu mine in clasa, nu… A trecut totul, asa, de la sine. Nu a zis ca nu vrea la mine sau altceva…
S-a format careul respectiv si fiecare invatator si-a ales copiii. Mai ales la clasa I trebuie sa ii alegi, pentru ca nu il cunosti. Ne-am dus in clasa, am facut poze si ne-am inceput treaba cu activitatea pre-abecedar. Pana in octombrie faci bastonase, inveti sa desparti cuvintele in silabe, sa alcatuiesti propozitii, sa stii care sunt primele sunete dintr-un cuvant… Lori asculta atent, numai ochi si urechi.”
