Fiesta in barlog

Fiesta in barlog este povestea lui Tochtli, fiul unui temut mafiot Mexican, care locuieste impreuna cu tatal sau si cu o suita de servitor intr-un palat izolat de restul lumii, frecventat de politicieni corupti, de prostituate si de oameni de afaceri dubiosi. Pentru “protectie”, Tochtli este privat de contactul cu lumea exterioara, dar asta nu conteaza, pentru ca palatul este el insusi o reproducere in miniatura a Mexicului.

Pentru gradina zoologica personala, Tochtli isi doreste un hipopotam pitic din Liberia, pe care il va si avea, intr-un fel sau altul, pentru ca tatal lui „reuseste intotdeauna“.  Aventura in Africa, ce se va incheia cu capturarea lui Ludovic al XVI-lea si a Mariei Antoaneta, este o calatorie initiatica, in urma careia Tochtli va descoperi legatura stranie dintre hipopotamii pitici din Liberia, monarhii francezi, samurai si lumea intreaga.

Tochtli se inscrie in traditia lui Oskar Matzerath sau a lui Saleem Sinai, a copiilor geniali aflati fata in fata cu istoria si cu prezentul „sordid“. Prin lectiile lui Mazatzin, Tochtli asista la efectele „nefaste“ ale imperialismului, la prabusirea Vechiului Regim si la colonizarea Africii cu sclavi eliberati, iar palaria magica de detective il ajuta sa descopere ca realitatea este intotdeauna inchisa intr-o camera la care numai patriarhii au acces. Insa Tochtli este el insusi un viitor patriarh – un patriarch al crimei organizate ca si tatal sau, un authentic „rege“ Mexican si, mai presus de toate, un „barbat adevarat“.

Fragment din cartea „Fiesta in barlog” de Juan Pablo Villalobos
„Zilele trecute a venit la palatul nostru un domn pe care eu nu-l cunosteam si Yolcaut voia sa stie daca eram barbat sau nu. Domnul acela avea fata patata de sange si, la drept vorbind, iti cam intra frica in oase cand il vedeai. Dar eu nu am zis nimic, fiindca sa fii barbat inseamna sa nu-ti fie frica, iar daca ti-e frica, esti un poponar. Am ramas foarte calm in timp ce Miztli si Chichilkuali, care sunt paznicii palatului nostru, ii trageau niste lovituri fulminante. Omul s-a dovedit a fi poponar, pentru ca a inceput sa tipe si striga: „Nu ma omorati! Nu ma omorati!” Chiar s-a scapat in pantaloni. Partea buna e ca eu m-am dovedit barbat si Yolcaut m-a lasat sa plec inainte sa- transforme pe poponar in cadavru. Sigur l-au ucis, fiindca mai tarziu am vazut-o pe Itzpapalotl trecand cu galeata si cu mopul. Nu stiu insa cate gloante i-au tras. Am impresia ca cel putin patru, in inima. Daca i-as lua in consideratie si pe cei morti, as avea o lista cu peste cele treispe sau paispe persoane cunoscute. Vreo saptispe sau mai mult. Douazeci usor. Dar mortii nu se pun la socoteala, fiindca mortii nu sunt persoane, mortii sunt cadavre.
In realitate, exista multe metode de a face cadavre, dar cele mai folosite sunt orificiile. Orificiile sunt niste gauri pe care le faci in persoane ca sa le iasa sangele. Gloantele de pistol produc orificii, dar si cutitele pot sa produca orificii. Daca ti se scurge sangele, la un moment dat inima sau ficatul nu mai functioneaza. Sau, la fel, creierul. Si mori. O alta metoda de a face cadavre sunt taieturile, care se realizeaza tot cu cutite, sau cu macete si ghilotine. Taieturile pot sa fie mici sau mari. Daca sunt mari, separa diverse parti ale corpului si rezulta cadavre in bucatele.”