Cartea de fata nu este neaparat o carte de istorie, ci una care sa ofere cititorului argumente pentru ca el sa-si puna intrebari in ceea ce priveste istoria. Fireste, atunci cand au intervenit certitudinile consemnate documentar, le-am mentionat. Ca izvoare, am folosit atat Arhivele Nationale si Fondul documentar al Bibliotecii Academiei, cat si clasici ai culturii noastre, fie ca ne referim la B.P. Hasdeu, un exceptional istoric, fie ca vorbim despre Mihai Eminescu, George Cosbuc si altii. Nu in ultimul rand, am folosit si surse documentare aflate in Arhivele Frantei, Spaniei si Canadei.
Pe alocuri, am introdus subiecte din istoria lumii, unele cu efecte asupra istoriei noastre, altele complet straine, dar nu lipsite de importanta. Toate acestea pentru ca trebuie sa ne cunoastem trecutul, sa actionam in prezent sa evitam ca viitorul sa semene cu trecutul. Iesind din paradigma populista mandria de a fi roman”, cred ca putem sa fim mandri si bazandu-ne pe realitate, chiar daca ea nu ne convine intotdeauna. Adevarul e unul singur si el nu se schimba daca il ascundem sub minciuni frumoase. In aceeasi ordine de idei, in istoria noastra sunt episoade superbe, cu oameni care au marcat epoca lor prin fapte, uneori iesite din comun. Volumul de fata constituie un prim demers facut pentru corectarea istoriei noastre, in speranta ca ea va ajunge sa piarda elementele mitologice chiar imaginare. Acolo unde documentarea precisa a fost imposibila, am formulat diverse posibilitati, pornind de la logica elementara a componentelor unui eveniment sau ale unei perioade istorice, ramanand ca, ulterior, cercetarea sa confirme sau sa infirme asertiunile prezentate in acest volum, cu titlul de posibilitate. Multi vor critica demersul meu, pentru ca el tulbura somnul ratiunii, insa nu cred ca putem avansa in absenta lui. – Autorul
Fragment din volumul „Historia incomoda” de Dragos Gros:
„Noi, ca popor, avem o serioasa problema identitara. In acest moment, in cultura romana se confrunta doua teorii referitoare la originile poporului roman: teoria latinista, promovata de Scoala Ardeleana si preluata apoi de populistii de toate nuantele si din toate timpurile, si teoria dacopata, chiar mai debila decat prima, ca argumentatie, dar care incearca sa se impuna in constiinta populara. Ambele teorii se folosesc de scrierile lui Herodot, dar nimeni nu ii ia in seama toate spusele, ci extrag cu totii doar ce le serveste ”fundamentarii” teoriei proprii.
Astfel, atat latinistii, cat si dacopatii ignora complet existenta intre Carpati si Dunare a scitilor. Din scrierile lui Herodot intelegem cat se poate de limpede ca getii si scitii erau popoare diferite si care traiau in areale invecinate. Desi deseori confuz si neinformat (singur spune ca nu a vazut cu ochii lui teritoriul de azi al Romaniei, ci i s-a povestit), grecul a descris precis campania lui Darius impotriva scitilor si astfel putem intelege ca in Muntenia de azi, pe atunci traiau scitii. Pe cale de consecinta, getii nu puteau fi tot acolo… Aflam apoi, ca in sudul Dunarii era regatul odrysilor, care, conform lui Tucidide, i-a cuprins si pe geti. Cand constatam ca Sitakles si Kotyso erau odrysi (nu ”daco-geti”, cum spun dacopatii), incepem sa nu mai fim siguri de nimic din istoria acelor timpuri.
Despre odrysi au scris si alti istorici antici, cum ar fi Xenofon (”Anabasis”), Diodor din Sicilia (”Biblioteca istorica”) si Polybius (”Istorii”), dar si Ioan Aurel Pop (”Istoria ilustrata a Romaniei”). Ultimele urme ale regatului odrysilor s-au stins in 46 d.Cr., istoria lui de cinci secole fiind marcata de o stransa colaborare intre odrysi si sciti, un rege odrys casatorindu-si baiatul cu fata unui rege scit, printre altele. Bun! Dar raman intrebarile, deloc de ignorat: cine au fost scitii, care par a fi stramosii nostri (ei sau si ei), ce au facut in istorie, care le erau obiceiurile, traditiile, faptele etc.? Am reusit, prin promovarea unor teorii infantile, sa ne ”stergem” din istorie, tocmai stramosii!
Mult mai tarziu, un iber, pe nume Traian, a devenit imparat la Roma. Cum era moda timpului, imparatii romani aveau tot felul de ”distractii”, unele trecute sub numele de razboaie. Istoricii moderni de la noi au ”valsat” cu gratie in lumea povestilor cu caracter istoric, dar si-au si bazat ”studiile” pe… mai nimic, speculand, de cele mai multe ori. De-a lungul timpului, ”razboaiele daco-romane” s-au pastrat ca numar, dar, in continut, s-au schimbat continuu.”
