Titlul, Vitraliul si fereastra, trimite, cum se poate deduce, la oscilatiile intre poezia ca transfigurare, a modernitatii, si poezia ca transcriere, a ultimelor decenii. Cea dintai deasupra lumii, intr-un efort de captare a esentelor; cea de-a doua in vazul lumii, exhiband neputinta de a ajunge la esente. Vitraliul are vechime, inaltime, armonie, mister. El depinde de lumina de afara, dar nu renunta la luminile proprii si la interpretarea intermediata a lumii. Prin vitraliu, se incheaga paradoxul lui ca si cum. Interogata, cautata, lumea ramane, ba, mai mult, e chiar conservata ca poveste, mit, taina. Franturi de esente se strecoara printre cioburi si propun simfonii. Fereastra, in schimb, e a poeziei care priveste in fata realul, ii inregistreaza mizeria, uratul, concretetea, fara a mai tenta o salvare sau sperand, copilareste, ca dezvrajirea ii va fi contrazisa. Cu vitraliul ne aflam in plina orchestratie euritmica. Vitraliile sunt inalte, pline de culoare. Zumzetul, fosnetul, cantecul sunt depline, iar poemul se desfata in de sine, cu superbia celui care, stiindu-se trecator, are acces la vesnicii. Muritudinea e doar un chenar valorant, discret si vag amenintator, cat sa condimenteze plinatatea clipei. Mai aproape de noi, geamul sumbru al realului priveste el in interiorul poemului si ii ameninta armonia. – Irina Petras
In cele din urma, poemul e singurul loc la indemana omului in care rostirea marilor intrebari face deja cat un raspuns. Poezia e intrebare/ indoiala disimulata, caci da ocol metaforal datelor lumii pentru a prinde in plasa vorbelor enigma nesplicata.
Ne aflam in fata unui spirit senin si echilibrat, mentinand dreapta masura intre noutate si traditie, solidar cu literatura de calitate si dornic de substanta. Un spirit deloc ardelean prin finetea disocierilor si profund ardelean prin civilitate si responsabilitate. Pentru Irina Petras, critica nu este un razboi pentru iluzoria putere literara, ci un angajament total in slujba Literaturii, inteleasa ca numen si mod de viata. Criticul este un soldat al literaturii, dar un soldat vesnic insubordonat, constient ca ascunde in ranita bastonul de maresal. – Razvan Voncu
Nu in ultimul rand e de amintit raportarea permanenta la noile promotii. Flexibilitatea ei proverbiala. Poate cea mai frumoasa trasatura a Irinei Petras. [ ] Insa, indiferent de genul abordat, cred ca in interioritatea ei secreta Irina Petras este o poeta travestita in critic literar. Altfel nu se explica fascinatia mortii, a muritudinii, cum spune ea – Marius Mihet
In cele din urma, poemul e singurul loc la indemana omului in care rostirea marilor intrebari face deja cat un raspuns. Poezia e intrebare/ indoiala disimulata, caci da ocol metaforal datelor lumii pentru a prinde in plasa vorbelor enigma nesplicata.
Ne aflam in fata unui spirit senin si echilibrat, mentinand dreapta masura intre noutate si traditie, solidar cu literatura de calitate si dornic de substanta. Un spirit deloc ardelean prin finetea disocierilor si profund ardelean prin civilitate si responsabilitate. Pentru Irina Petras, critica nu este un razboi pentru iluzoria putere literara, ci un angajament total in slujba Literaturii, inteleasa ca numen si mod de viata. Criticul este un soldat al literaturii, dar un soldat vesnic insubordonat, constient ca ascunde in ranita bastonul de maresal. – Razvan Voncu
Nu in ultimul rand e de amintit raportarea permanenta la noile promotii. Flexibilitatea ei proverbiala. Poate cea mai frumoasa trasatura a Irinei Petras. [ ] Insa, indiferent de genul abordat, cred ca in interioritatea ei secreta Irina Petras este o poeta travestita in critic literar. Altfel nu se explica fascinatia mortii, a muritudinii, cum spune ea – Marius Mihet
Codul cartii: SAC978-606-8770-37-6
