Cand a mers barbatul ala sa ii spuna la Lina, ca asa o cheama, ce-a patit barbatu-so, s-a dus cu inima cat un purice. Stia ca s-au nimerit sa se ia din iubire si se intelegeau tare, tare bine. I-a zis ce si cum, iar muierea s-a aruncat la picioarele lui si a inceput sa urle de parca cineva i-ar fi rupt oasele. A urlat iara si iara pana n-a mai putut sa urle, pana ce a ramas fara glas, ori fara aer. Eu atunci trebaluiam prin curte, dadeam mancare la gaini. Am auzit-o si eu. Cand s-a oprit ea din urlat, s-a lasat linistea peste sat ca si cum pana si animalele si gazele au stiut ce-i aia durere. Dar nu a tinut mult, ca lucrurile au inceput sa mearga iar pe drumul lor. Timpul si lumea nu stau in loc pentru durerea nimanui. Vecinii au iesit pe ulite sa intrebe, sa afle ce s-a intamplat. – Bianca Tamas
Textele Biancai Tamas sint pline de arome si culoare, precum o minunata salata exotica gatita intr-un decor mioritic. Si ea este o fire a contrastelor. Cind directa rostindu-si parerile fara menajamente si fara fariseism, cind sentimentala, izbucnind in plins la o simpla pal(m)a de vint, cind ghidus teatrala (pentru simplul motiv ca iubeste teatrul, cu pasiune), folosindu-se, uneori, de armele unei actrite ca sa joace diverse roluri, in functie de situatie, cind exaltata, cind calculata, cind duioasa, cind hotarita sa infrunte chiar si un uragan de nesimtiri. – Radu Tuculescu
„Bunica stia ca scriu o carte. I-am spus ca titlul va fi «Anuta draga». A inceput sa planga. Mi-a spus ca «Anuta draga» era ea pentru sotul Mihai toata viata. Am inceput eu sa plang. Bunicii mei au fost exemplul perfect de iubire adevarata. De aceea am si ales acest titlu. Bunica mi-a spus ca nimeni n-ar fi putut sa puna povestea lor pe hartie atat de frumos ca si mine”.
Romanul are la baza povestea de dragoste dintre bunicii mei care a fost una plina de nabadai. Au fost multi factori care i-au tinut deoparte unul de celalalt, dar pana la urma totul se termina cu bine. Cum a inceput povestea lor de dragoste? Un frate de-al bunicului a cunoscut-o pe bunica si a curtat-o, a petit-o, dar bunica nu l-a placut si in cele din urma, fratele i-a zis bunicului ca este o fata frumoasa, cu parul lung, harnica, poate tie iti iese ceva. ” – Bianca Tamas
Fragment din cartea „Anuta draga” de Bianca Tamas
„In capul gol
Textele Biancai Tamas sint pline de arome si culoare, precum o minunata salata exotica gatita intr-un decor mioritic. Si ea este o fire a contrastelor. Cind directa rostindu-si parerile fara menajamente si fara fariseism, cind sentimentala, izbucnind in plins la o simpla pal(m)a de vint, cind ghidus teatrala (pentru simplul motiv ca iubeste teatrul, cu pasiune), folosindu-se, uneori, de armele unei actrite ca sa joace diverse roluri, in functie de situatie, cind exaltata, cind calculata, cind duioasa, cind hotarita sa infrunte chiar si un uragan de nesimtiri. – Radu Tuculescu
„Bunica stia ca scriu o carte. I-am spus ca titlul va fi «Anuta draga». A inceput sa planga. Mi-a spus ca «Anuta draga» era ea pentru sotul Mihai toata viata. Am inceput eu sa plang. Bunicii mei au fost exemplul perfect de iubire adevarata. De aceea am si ales acest titlu. Bunica mi-a spus ca nimeni n-ar fi putut sa puna povestea lor pe hartie atat de frumos ca si mine”.
Romanul are la baza povestea de dragoste dintre bunicii mei care a fost una plina de nabadai. Au fost multi factori care i-au tinut deoparte unul de celalalt, dar pana la urma totul se termina cu bine. Cum a inceput povestea lor de dragoste? Un frate de-al bunicului a cunoscut-o pe bunica si a curtat-o, a petit-o, dar bunica nu l-a placut si in cele din urma, fratele i-a zis bunicului ca este o fata frumoasa, cu parul lung, harnica, poate tie iti iese ceva. ” – Bianca Tamas
Fragment din cartea „Anuta draga” de Bianca Tamas
„In capul gol
Cand a fost toamna intr-o marti, aproape de Sfantul Nicolae, seara eu am mers si am pus razboi in bucatarie, sa-i tes un lipideu Mariutii. Iarna se pregatea sa soseasca si din cand in cand arunca fulgi marunti care se izbeau de pamant si apoi se pierdeau printre crapaturi.
Nu dupa multa vreme a venit cineva sa ne spuna ca Ghiuta ii bolund. Ghiuta era tatal Mariutii, dar asta-i era doar ciufala, ca Ioan ii era numele. Cand au auzit, frate-meu si nevasta-sa au mers pe Strada Mare, unde statea el, sa vada cu ce pot ajuta. Barbatul era bolund! Bause, s-a dezbracat in pielea goala, urla si fugea pe drum. Si-a aruncat pantalonii si a ramas in curu’ gol, asa cum l-a lasat Dumnezeu pe pamant. Doar clopul si l-a lasat in cap, ca el cat a trait, tarana usoara, s-a tinut tare nealcos. Si de acolo din drum striga dupa nevasta-sa.
Tu, muiere! Inhama calu’ ala la caruta, ca trebe sa ma duc dupa lemne in padure!
Unde vrei, ma, barbate, sa meri asa, de capul tau? Stai sa vie niste ajutoare!”
Nu trebe sa vie, ma descurc! Hai odata, ca vine iarna grea!”, a lamurit-o Ghiuta.
Pana au fost ei dusi, a venit un barbat la noi. Cand a intrat in casa eram in capul gol, ca atata cat am fost fata tot asa am umblat, mai ales vara si in casa, ca aveam un par frumos tare. Cand mergeam la joc cu totii, fete si baieti, ne legam in hora si trebuia sa-mi prind coada-n brau, ca sa nu-i lovesc pe alta. Asa era de lunga. Era scoala veche, sus pe deal, langa biserica. Acolo se facea jocul.”
Codul cartii: SAC978-606-797-107-1
