Fragment din cartea „Semne de carte” de Cristian Muntean
„Am luat-o pe Alexandra
la pas
masurand strazile si cuvintele
care ne tineau impreuna
chiar daca nu aveau nimic
filozofal.
Ne dadea tarcoale
viata
mirandu-se de bucurie.
Parinti si copii.
Am fata de moarte
un sentiment de vinovatie
pentru ca ma simt dator
sa-i explic mereu
prezenta.
Sunt din ce in ce mai multi
cei care imi cer socoteala.
De fapt ei au uitat
ca nu exista moarte
fara inviere.
Inger cazut.
Trupuri virgine
razvratesc in amintiri
amortiri singuratice.
Matase.
Unui poet
ii spui simplu pe nume
pentru ca el este
aproapele
dupa care tanjeai sa-ti fie
frate, sora, parinte…
sau poate mult mai mult,
sa-ti imbratiseze”
„Am luat-o pe Alexandra
la pas
masurand strazile si cuvintele
care ne tineau impreuna
chiar daca nu aveau nimic
filozofal.
Ne dadea tarcoale
viata
mirandu-se de bucurie.
Parinti si copii.
Am fata de moarte
un sentiment de vinovatie
pentru ca ma simt dator
sa-i explic mereu
prezenta.
Sunt din ce in ce mai multi
cei care imi cer socoteala.
De fapt ei au uitat
ca nu exista moarte
fara inviere.
Inger cazut.
Trupuri virgine
razvratesc in amintiri
amortiri singuratice.
Matase.
Unui poet
ii spui simplu pe nume
pentru ca el este
aproapele
dupa care tanjeai sa-ti fie
frate, sora, parinte…
sau poate mult mai mult,
sa-ti imbratiseze”
Codul cartii: LIB978-606-93946-8-7
