Cand lumea statea in loc

In acest roman unanim aclamat al autoarei Claire Messud, viata este departe de asteptarile surorilor Emmy si Virginia Simpson.
Cand casnicia lui Emmy cu sotul australian se sfarseste, ea isi abandoneaza locuinta din Sydney pentru paradisul tropical din Bali, intr-o incercare de a se „intelege” si de a se regasi pe sine, insa ajunge in compania unui grup eclectic de personaje cu comportamente controversate.
Sora ei, Virginia, in schimb, nu a parasit niciodata Londra.
Pioasa si pretentioasa, Virginia se lupta sa gaseasca un sens in viata ei, in timp ce mama ei varstnica, de care ea se ingrijeste, e de parere ca o vizita in insula Skye este exact ceea ce ar putea sa o ajute.
In aceste doua insule de la jumatatea lumii, doua surori de varsta mijlocie isi confrunta propriile vieti, ceea ce are consecinte neasteptate.

Un roman cu totul remarcabil al inteligentei emotionale, o proza atent dozata. – Observer

Fragment din cartea “Cand lumea statea in loc” de Claire Messud:

“Pe atunci, Virginia era frumoasa, mai bine facuta decat sora ei, cu incheieturi delicate si cu un chip doar o idee cam prelung. Emmy deja plecase, iar Virginia era geloasa. Melody Simpson o vedea pe fiica ei mai mare suparandu-se cand auzea ca William Richmond facea din ce in ce mai multi bani, in timp ce la masa de duminica asculta despre cum Emmy urca pe scara societatii din Sydney. 

Timp de aproape un an, masa de duminica fusese singura ocazie cand doamna Simpson o vedea pe Virginia. Si, chiar si atunci, se certau. Virginia nu fusese niciodata o fire rebela, dar dupa plecarea lui Emmy, devenise ambitioasa din invidie, atacand-o pe mama ei si incercand sa o enerveze. Virginia lucra ca secretara si mergea la cursuri seara; era mereu punctuala si mereu atenta, incercand sa controleze totul. Era, in schimb, teribil de timida, fapt stiut doar de mama ei — deci nu era de mirare ca o ura atat de tare. La momentul respectiv, doamna Simpson nu ar fi stiut sa spuna mai multe despre fiica ei. 

Nici nu apucase sa vada apartamentul in care Virginia locuia impreuna cu alte doua fete, pentru ca nu o chemase niciodata in vizita si pentru ca nu era genul care sa apara la usa neinvitata. Nu il intalnise niciodata pe barbatul acela si, odata ce disparuse din viata ei, nici ca-l mai mentionase vreodata. Dar cand Ginny se aruncase pe canapea, imbracata cu hainele din urma cu trei zile, fara dresuri pe ea in luna martie, fara sa fi anuntat la serviciu ca nu avea sa ajunga, doamna Simpson stiuse cum sa se ingrijeasca de fiica ei. Si atunci tot un fel de „extenuare nervoasa” fusese, doar ca nu se rosteau cuvintele acelea care te secatuiau de viata, pe care ar fi fost mai bine sa le lasi nespuse. Amintindu-si perioada aceea, Melody Simpson se gandi din nou ca oamenii care treceau prin asemenea experiente nu ajungeau sa tina mai mult la alti oameni – oricat de egoist ar fi fost din partea ei, avea sa o prefere intotdeauna pe Emmy ca persoana -, ci invatau ceva mai puternic si mai adevarat. Isi infipse nervoasa furculita in fasole, amintindu-si ca fostele colege de apartament ale Virginiei venisera o singura data sa o viziteze.”