Samanism in Siberia

Siberia este considerata locul clasic al samanismului. Este locuita de diferite grupuri etnice si multe din populatiile ei uralice, altaice si paleo-siberiene continua sa acorde un profund respect practicilor arhaice chiar si in timpurile moderne. In Samanism in Siberia M. A. Czaplicka realizeaza o expunere comprehensiva a surselor istorice, etnografice si antropologice referitoare la samanismul siberian.

Suflet are si omul si copacul si animalul, tot ce este viu are suflet. Daca pomul este parasit de suflet, acesta se usuca, daca omul este parasit de suflet, acesta se imbolnaveste. Insa, daca sufletul nu l-a parasit pe om, dar el se comporta anormal, nici un medicament nu-l poate vindeca, ci numai sunetul tamburinei il poate ajuta sa devina normal. Sunetele-semnal din ceruri si cantecul melodios al tamburinei samanului, mai intai incet, apoi in crestere si in final indepartandu-se, creeaza o armonie mareata, care mai intai il linisteste pe bolnav, dupa care il vindeca. Pentru a salva viata bolnavului care a fost pentru o vreme parasit de suflet, se aduce un saman. Cand samanul face ritualul de chemare pentru regasirea sufletului plecat, sunetele tamburinei par sa se asemene cu sunetul metalului, cu suieratul unui vanticel, cu fosnetul padurii, cu latratul unui caine, cu mugetul vacii sau nechezatul iepei. Samanul se intalneste cu sufletul, invita la el sufletul pierdut. Numai samanul poate vorbi cu sufletele viilor si ale mortilor. – M.B. Kenin-Lopsan

Desi isteria (numita de unii scriitori isteria arctica) se afla la baza vocatiei samanice, in acelasi timp samanul difera de un pacient obisnuit care sufera de aceasta boala, pentru ca poseda o putere extrem de mare de a fi stapan pe sine in perioadele dintre crizele care apar in timpul ceremoniilor. […] O singura ceremonie de purificare nu ii confera [initiatului] toate drepturile si atributiile unui saman; e nevoie, de fapt, de noua ceremonii. Dar foarte putini samani trec prin toate aceste purificari; cei mai multi fac numai doua sau trei; altii nu fac deloc, pentru ca se sperie de responsabilitatile care le revin samanilor consacrati. Zeii sunt foarte severi cu samanul deplin consacrat si il pedepsesc cu moartea pentru erorile sau incalcarile savarsite. Un saman bun ar trebui sa aiba mai multe calitati neobisnuite, dar cea mai insemnata dintre ele este puterea – dobandita prin tact si cunoastere – de a-i influenta pe oamenii din preajma sa. […] Vocatia samanica se manifesta uneori la oamenii mai in varsta. Pentru acestia vocatia samanica poate aparea in unele situatii de mare nenorocire, in urma unei boli periculoase si prelungite, in urma pierderii bruste a familiei sau a bunurilor etc. In general, se considera ca in astfel de cazuri o rezolvare favorabila este posibila numai cu ajutorul «spiritelor», deci un om care a trecut printr-o incercare extraordinara in viata sa este considerat ca avand in interiorul sau posibilitatea de a deveni saman, iar el deseori se simte obligat sa intre in relatii mai stranse cu «spiritele», ca nu cumva sa atraga nemultumirea acestora fata de neglijenta sa si fata de lipsa de recunostinta. – M. A. Czaplicka