Ada sau ardoarea

Fragment din cartea „Ada sau ardoarea” de Vladimir Nabokov
„In realitate, Aqua era mai putin frumoasa si cu mult mai scrantita decat Marina. In cursul celor paisprezece ani de casatorie jalnica, ea a petrecut in sanatorii, cu intreruperi, o serie de sejururi din ce in ce mai lungi. O mica harta a partii europene a Commonwealth-ului britanic – sa zicem din ScotoScandinavia pana la Riviera, Altar si Palermontovia precum si cea mai mare parte a S.U.A., de la Estotia si Canadia pana la Argentina, ar putea fi intepata destul de dens cu ace de gamalie purtand steagul emailat al Crucii Rosii, care marcau bivuacurile femeii in Razboiul Lumilor purtat de ea. La un moment dat, Aqua planuise sa caute un minimum de sanatate („doar un pic de cenusiu, va rog, in loc de negru uniform”) in protectorate anglo-americane cum erau Balcanii si Indiile si s-ar putea chiar sa fi incercat si pe cele doua continente sudice care prospera sub dominatia noastra. comuna. Fireste ca. Tartaria, un infern independent, care la vremea aceea se intindea de la Marea Baltica si Marea Neagra pana la Oceanul Pacific, era inutilizabila din punct de vedere turistic, desi Ialta si Altin Tagh aveau sonoritati neobisnuit de atragatoare… insa adevarata ei destinatie era Terra cea Frumoasa si ea nadajduia sa ajunga acolo, zburand pe aripi lungi de libelula, cand avea sa moara. Scrisorile scurte si triste adresate de la casele nebuniei sotului ei erau semnate uneori Madame Scemiascik-Zvukov („Sunete ce sfasie sufletul”).