Acest roman tulburator, care sparge granitele dintre fictiune si realitate, nu poate fi lasat din mana. Delphine de Vigan face aici un joc redutabil, ba chiar se si amuza. Fictiunea, autofictiunea, autobiografia nu sunt niciodata, pentru mine, un parti pris, o revendicare, nici macar o intentie in sine. Sunt, eventual, un rezultat, scrie Delphine, naratoarea, care se confunda atat de bine cu autoarea cartii. – Le Figaro
Dupa patru ani de la aparitia romanului de succes Nimic nu se opune noptii, romanciera Delphine de Vigan revine cu o povestire machiavelica. Dupa o poveste adevarata are in centru framantarile sufletesti ale unei anume Delphine, scriitoare in pana de inspiratie, care se va lasa devorata de noua sa prietena, numita L. Plasat la granita dintre autobiografia fictiva si realitatea revizitata, romanul, care a obtinut, in 2015, premiul Renaudot, este un adevarat tur de forta. – Paris Match
Fragment din cartea „Dupa o poveste adevarata” de Delphine de Vigan:
„Cand eram mica plangeam de ziua mea. In clipa in care invitatii intonau cantecul traditional ale carui cuvinte sunt sensibil identice in toate familiile pe care le cunosc, in timp ce venea catre mine tortul cu cele cateva lumanari, izbucneam in hohote.
Dupa patru ani de la aparitia romanului de succes Nimic nu se opune noptii, romanciera Delphine de Vigan revine cu o povestire machiavelica. Dupa o poveste adevarata are in centru framantarile sufletesti ale unei anume Delphine, scriitoare in pana de inspiratie, care se va lasa devorata de noua sa prietena, numita L. Plasat la granita dintre autobiografia fictiva si realitatea revizitata, romanul, care a obtinut, in 2015, premiul Renaudot, este un adevarat tur de forta. – Paris Match
Fragment din cartea „Dupa o poveste adevarata” de Delphine de Vigan:
„Cand eram mica plangeam de ziua mea. In clipa in care invitatii intonau cantecul traditional ale carui cuvinte sunt sensibil identice in toate familiile pe care le cunosc, in timp ce venea catre mine tortul cu cele cateva lumanari, izbucneam in hohote.
Aceasta atentie centrata pe persoana mea, aceste priviri stralucind in directia mea, aceasta emotie colectiva imi erau insuportabile.
Asta n-avea nimic de-a face cu placerea reala pe care o simteam, de altfel, pentru o serbare data in cinstea mea, asta nu-mi tulbura cu nimic bucuria de a primi cadouri, dar se producea in acel moment un fel de efect Larsen, ca si cum ca raspuns la acest zgomot colectiv emis special pentru mine nu puteam decat sa produc un alt zgomot, si mai ascutit, cu o frecventa inaudibila si dezastruoasa. Nu mai stiu pana la ce varsta s-a repetat acest scenariu (nerabdarea, tensiunea, bucuria, apoi eu, fata in fata cu ceilalti, curgandu-mi nasul deodata si pierzandu-mi capul), dar pastrez o amintire precisa a senzatiei care ma coplesea atunci, cele mai sincere urari, fie ca aceste cateva impresii sa-ti aduca bucurie, si a dorintei de a disparea imediat. Odata, pe cand aveam probabil opt ani, am fugit.”
Codul cartii: PAR978-973-47-2384-3
