In sprijinul parintilor de copii cu nevoi speciale
Parintele trebuie sa invete sa distinga emotiile copilului si sa le spuna pe nume. Pozitia aceasta difera in mod cardinal de indemnurile de a nu plange, de a nu se supara si de a nu atrage atentia la ceva anume. Ea le ofera
copiilor posibilitatea de a se studia pe ei insisi, de a-si vedea reactiile si nevoile lor, de a fi auziti si intelesi, fapt care le influenteaza in mod pozitiv starea si comportamentul.
Abordarea aceasta nu reprezinta o reproducere mecanizata a ideii ascultarii active: fara compatimire sincera si implicare vie, copilul nu va primi sprijinul necesar.
Dar este cu neputinta sa empatizezi in mod sincer si chiar sa intuiesti cu aproximatie cauza tulburarii micului omulet, daca nu stapanesti anumite tehnici de autoreglare (daca n-ai indemanarea de a lucra cu propriile
tale emotii) si daca nu ai suficient spatiu psihic (asa-numitul container) pentru a depozita in tine insuti framantarile copilului. De aceea, asa precum am mentionat in repetate randuri, pentru a-si ajuta copilul, parintele
trebuie in primul rand sa aiba grija de propria sa stare sufleteasca.
Codul cartii: EGU978-606-550-400-4
