Conversatia pe care Casanova insusi o are, la un moment dat, cu titanul literaturii germane Johann Wolfgang von Goethe este deosebit de edificatoare in acest sens: „- O, Casanova! Pai tu esti celebru!
– Cunosti traducerea „Iliadei” in italiana, pe care am facut-o eu? Intreaba Casanova, prin de nadejde. Goethe zambi. – Iliada? Nu. Noi te cunoastem drept barbatul care a innebunit mai multe femei decat Ludovic al XV-lea. Goethe facu un gest (obscen) cu degetul. Intreaga asistenta izbucni in ras”. Chiar daca si-a dobandit nemurirea prin abilitatea sa unica de a se apropia de sufletul feminin, de asa maniera incat oricine, indiferent de timp, si-ar fi dorit sa-i deprinda „Reteta Magica” spre „a merge la sigur” in arta seducerii femeilor frumoase, in realitate, acest talent i-a fost adesea o povara care nu i-a umplut un dureros gol sufletesc: a vrut, pur si simplu, sa fie iubit pentru ceea ce era el ca om si ca suflet. Giacomo Casanova, intre multe altele, a stiut sa fie si un erudit. Lui i se datoreaza aparitia jocului de Loto, iar cu aproape un secol inaintea lui Jules Verne a reusit sa anticipeze science fiction-ul in deja celebra sa lucrare Icosameron. Opera sa este, de altfel, o combinatie fascinanta de magie, filosofie, romantism, spionaj, afaceri, diplomatie, istorie si sociologie, autorul fiind convins de faptul ca „Stiinta inseamna Putere”, prin urmare „Este important sa iubesti ca sa cunosti si sa cunosti ca sa traiesti.”
Fragment din cartea „Giacomo Casanova” de Alin L. Marginean:
„Universul creat. Ocult sau ezoteric?
Inca de mic, Giacomo Casanova si-a aratat dorinta fierbinte si aspiratia unei ascensiuni catre varful scarii sociale a societatii de atunci. Cheia rezolvarii acestui plan o reprezenta o eventuala evolutie a sa pe linia ecleziastica, ce era la acea vreme, poate, calea cea mai deschisa si democratica ce permitea unor persoane de origine nenobiliara sa evolueze (cu talent) inspre clasa sociala de sus, spre aristocratie. A demonstrat totusi prin constanta, continuitatea aventurilor arnoroase ca nu aceasta era directia sa viitoare, chiar daca fusese primit ca si abate in 1741.
Giovanni Bragadin a fost pentru Casanova, incepand cu anul 1746, aristocratul care a incercat sa-i asigure propulsarea catre o prosperitate atat de ravnita. Casanova, prin tehnicile native ce le poseda, a avut si profitat de multele ocazii ivite de pe urma capacitatii sale de a-si ademeni semenii in zona fenomenelor ezoterice ce le invoca atat de credibil, reusind ca sa-i convinga prin cunostintele sale de medicina supranaturala, ce le invoca atat de mult. Dupa viata aceasta dusa ca un veritabil aristocrat, in 1749 este nevoit sa fuga din Venetia, de teama Inchizitiei.
Dupa fuga sa, trecand prin Costantinopol, Corfu, Neapole, Roma, a revenit totusi in Venetia unde, intr-o seara, in timp ce se intorcea de la teatru, a salvat un nobil de la inec. Intr-una din calatoriile sale in Polonia, a riscat sa fie omorat in duel; a fost fugar in Spania, ajungand si acolo la inchisoare, din cauza unor probleme financiare. A iesit ca urmare a interventiei facute de amanta sa de atunci si mai tarziu, abia in 1774, s-a intors in Venetia, unde s-a angajat ca spion chiar in beneficiul… inchizitorilor, adica exact in slujba celor care il condamnasera prima oara la detentie.
Intorcandu-ne la preocuparile ezoterice ale lui Casanova, acesta fiind si un foarte mare pasionat al societatilor secrete, precum si de kabbalah, gematrie si alchimie, a fost initiat in Francmasonerie in orasul Lyon, in anul 1755, in casa doamnei de Rochebrune, de catre Alexandre-Louis de Rochebrune, la recomandarea Marchizului d’Urfe. Mai apoi, a calatorit la Paris unde, dupa cateva luni devine companion si evident mai apoi maestru francmason, intrand astfel in contact cu societatea nobila de acolo. A avut contact si cu rosicrucianismul.”
Codul cartii: EIK978-606-711-709-7
