„O viata palpitanta intr-un carucior cu rotile. De fapt doua carucioare, din care privirile lui Pol si ale Doinei trec intr-o miscare cinematografica, de traveling, peste mai multe vieti de fiecare.
O poveste de dragoste ca un carusel traznit. Intalnire-despartire-regasire si
? Veti vedea. Doar pregatiti-va sa va sara inima din piept. Pregatiti-va de un ospat al trairilor cu sare si piper, umor sec, englezesc si autoironie de inalta clasa.
Cum ajunge la Psihiatrie femeia care seamana cu Greta Garbo si ce-l trezeste din morti pe barbatul care inainte de a fi paralizat e parasit de trei neveste? Autoarea debuteaza cu o carte care nu e doar amuzanta. Rascoleste, intriga, e un spectacol de coincidente nebunesti, personaje savuroase si momente memorabile. Face sa palpite o epoca din care vin mai multe fire narative pline de seva.
si sa va tineti bine cand ajungeti la un capitol din apropierea sfarsitului. O sa treceti psihic prin agonie si extaz, o sa radeti si-o sa plangeti in cateva pagini, o sa va enervati si o sa rasuflati usurati. Totul in acelasi timp. Cum e posibil asa ceva?
Daniela Rainov are echipamentul unui scriitor innascut. Are har si dar. Asa ca intalnirea cu romanul ei promite sa devina inceputul unei frumoase prietenii. (Alexa Ionescu)
Fragment din volum:
Mi-am luat inima-n dinti si m-am dus in casa mea din Drumul Taberei. Un fel de a zice m-am dus. Viorel si inca un fost coleg m-au carat trei etaje pe un scaun de plastic. Decisesem cu Doina sa ne mutam in primavara la Racari, in casa unchiului Bucur. Vila din Cotroceni e frumoasa, comoda, dar pe vreme de iarna. Curticica de 50 de metri patrati nu o satisface pe Doina, chiar daca la ea se adauga si sera. Asa ca mi-am impartit lucrurile in cutii de vara si cutii de iarna. Mi-am dat seama cat de putine haine civile aveam, semn ca viata in afara armatei era foarte putina. Poate ca fostele mele sotii au avut dreptate sa ma lase. Adevarata mea nevasta fusese armata. Mai greu a fost cu cartile si cu jucariile electronice. Pana la urma, am decis sa trimit tot la Racari. Ceva imi spunea ca nu vom zabovi mult in Capitala.
Cand am plecat din casa, i-am pus cheile in mana lui Viorel:
– Fiule, i-am zis, e pacat de casa asta sa stea goala, iar tu sa platesti chirie. Stai aici cat iti place. O sa merg la notar, sa fac un contract de comodat, sa poti sa-ti faci mutatie, sa fii in regula. Nu accept un refuz. Am planuri mari pentru noi doi si ultimul lucru pe care-l vreau e sa fii stresat cu plata chiriei sau alte prostii.
Ne-am strans mainile si asta a fost.
Planuisem asta cu Doina inca din Elvetia. Cand poti, rasplateste actele dezinteresate de bunatate ale cuiva. Din pacate pentru specia umana, sunt atat de rare!
Toader a aparut vineri dimineata, asa cum a promis. Ne-am masurat din ochi o clipa, apoi am zambit larg. Dintr-o privire se stabilise o punte de comunicare intre noi. Doina zbarnaia prin casa. Facuse gustari calde, un termos urias de cafea si se invartea in jurul lui Toader cu carutul ei.”
