Cat mai aproape de tine

Ce distanta e intre Odessa si Rusalka? Intre limba slovinciana de acum doua secole si limba germana de azi? Intre pestii ketoa si scafandrul care ii studiaza? Intre o femeie si un barbat? Intre amintire si uitare?
Un barbat ii scrie unei femei povestindu-i propria ei viata, incercand sa-i redea ce a pierdut din cauza amneziei de care sufera, chiar si ce n-ar fi stiut ea ca a pierdut nici daca si-ar fi pastrat memoria intacta. „Lumea e complicata ca un tatuaj sub o dantela“ spune unul dintre personajele acestui roman exceptional despre iubire si identitate, despre spatiul est european al prezentului si despre spatiul acvatic al amintirii.
Roman castigator al Concursului de manuscrise organizat de Editura Univers in 2015.
Cat mai aproape de tine este cartea de debut a scriitorului Vlad Roman.

Fragment din „Cat mai aproape de tine” de Vlad Roman
„Prima casa din sat ma mira intotdeauna. E o cladire sara-ca vopsita intr-un gri cu tenta de albastru. Nu sunt pictor si nici nu am orgolii in zona asta, dar ma stupefiaza intuitia zugravului: intre ea si natura din jurul ei nu se interpune nimic, nu este nici o diferenta. Cele doua realitati conlucreaza una cu cealalta pana in punctul unde devin identice. Poate obloanele de lemn cazut imi dau senzatia asta sau streasina lasata de ani. Sau faptul ca stiu ca e nelocuita. Am trecut pe langa ea intorcand capul, ca de obicei. Trei strazi mai jos, apoi curba spre stanga si in fata mea, chiar in centru, masina curierului ma astepta deja. I-am multumit pentru pachet si am luat-o inapoi. Acum urcam citind datele de contact ale editurii. Pachetul era greu si trebuia sa-l tin cu ambele maini. În fata portii m-am oprit sa arunc o creanga ramasa agatata in gard. Cand am ridicat ochii, mi-am adus aminte de mama. Cum am adus-o in casa asta – putea fi oricare alta casa, ce-ar fi contat?, casa gri-albastra de mai jos sau alta cum ne-am modificat toti programul in functie de asta. Si lunile de dupa, nesiguranta lor, vantul de atunci.

M-am scuturat de toate amintirile alea si am deschis poar-ta sprijinind pachetul de piept. Am intrat prin fata si l-am pus pe canapea. Am incercat sa-mi dau jos haina de pe mine, dar am renuntat uitandu-ma prin camera. Erau doua veioze in colturi, canapeaua pe centru, insotita de un fotoliu, doua sca-une si un balansoar din lemn de tec. Un corp de biblioteca cu carti si reviste. Si un covor impletit la iesirea catre veranda.”