Istoreme

Istoreme este rezultatul unei activitati publicistice intense a subsemnatului (in ultimul deceniu), insistind, prin natura sa de analiza mentalista, pe modificarile de identitate survenite in caracterul romanesc pe parcursul tranzitiei dinspre comunism catre liberalism. Articolele cuprinse in volum au fost apreciate in timp de numerosii lor cititori, lucru evidentiat de forumurile ziarelor unde au aparut si de statisticile media ale publicatiilor respective. Temele culturale si etnopsihologice ale analizelor surprind prin noutatea perspectivei, precum si prin insolitul (adesea) concluziilor la care trimit, iar stilul redactarii lor atrage prin nota discreta de umor. Termenul „istorem” vine din poetica noului istoricism si semnifica, la o inspectie sumara, „anecdota” finala pe care se intemeiaza faptul istoric. Acesta este, in fond, mesajul de ansamblu al volumului. Istoria nu reprezinta ultimativ decit o suma de „anecdote” (mai mult sau mai putin adevarate) care capata dimensiuni gigantice in imaginarul personal si colectiv. Autorul incearca sa demistifice aceste „masti” sobre (uneori chiar sacre) ale istoriei, pentru a-i pune in lumina continutul jocular si – de ce nu – ironic. Istoreme ramine un volum care se citeste cu placere si interes de la prima la ultima fila. (Codrin Liviu Cutitaru)
Din cuprins:

 • Comparatism identitar Romania-America;

 • Mesaje cultural-mentaliste subliminale din trecutul romanesc;

 • Politica romaneasca in context euro-american;

 • Investigatii ale problemelor fundamentale din Romania contemporana: educatie, sanatate, cultura

  Fragment din volum:

“Norocul meu se numeste Laura — o sotie curajoasa (si, infinit, mai inteligenta) — care, sesizindu-mi decolarea brusca spre piscurile imaginatiei (maladive) scriitoricesti, a smuls plicul cu un gest ferm, de inspiratie gordiana, si l-a sfirtecat in numai citeva secunde. Surpriza uriasa pentru mine, rezultat previzibil pentru ea. O pernuta strivita de sampon, alaturi de un „carnetel de cumparaturi”, la fel de botit, si un mic pliant cu imaginea multiplicata a unei fatuci zimbitoare, ce ne zice, in norisor iesit din gura, asemenea personajelor din benzile desenate: „Adio griji, sint fericita cu parul meu!” Pe toate scrie cu litere gigantice, tipatoare, Sunsilk. A doua zi, citesc, culmea, in ziar: „Un batrin pune pe jar politia pentru un plic cu produse Dove, primit in posta banuit a contine antrax”. Cu un mic efort, as fi reusit sa fiu in locul lui. Imi si imaginez textul de pe prima pagina a Ziarului de Iasi: „Colaboratorul nostru CLC dus de urgenta la Spitalul 7. Intrat in sevraj, barbatul stringea feroce in mina un pliculet de sampon Sunsilk, care i se prelingea, dezgustator, pe fata congestionata” sau: „Conferentiar de la Cuza, cocotat pe terasa Hotelului Unirea, a amenintat ca va arunca praf continind ciuma bubonica peste oras, dintr-un plic pe care scria Sunsilk Shampoo — par matasos si stralucitor. In schimbul armei biologice, el a cerut mai multi bani pentru educatie.” Am simtit ca bietul batrinel m-a inlocuit intr-o melodrama comunitara al carei protagonist de drept eram eu.

Trebuie sa admitem ca, intr-un sistem economic concurential, publicitatea calca pe cadavre. Nu are scrupule, iti patrunde brutal in viata, te trage de mineca, iti pune piedica, te incaleca si, nu in ultimul rind, te hipnotizeaza. Reclamele umplu cimpul vizual si pe cel auditiv, insistind sa-ti ocupe si timpul personal, indiferent de vointa ori optiunile tale.”