Mona-Monada

“Cu o figura si un aer de viking care nu-si gaseste echilibrul pe uscat, bonom, cu o autentica vocatie pentru prietenie, aparator inversunat al lucrului bine si crestineste intocmit, birladeanul iesenizat Lucian Vasiliu (nascut la 8 ianuarie 1954, „fiu de preot interbelic”, cum ii place sa-si spuna) este, de un sfert de secol incoace, una dintre prezentele de prima linie ale generatiei optzeciste. Fata de alti congenari, Lucian Vasiliu, apartinator falangei moldave, deci metafizice, a opt-zecistilor, lasa oricind sa rasara din text, ca singele printr-un alb pansament, o sfisiere a eului in contact cu realul agresiv, a fiintei (fragile) in raport cu lumea: „Scriu pe acoperisul blocului de gheata – / noaptea / sparg lemne / unei foste actrite de circ // ador sintaxa confuza, incongruenta – / scriu pina la epuizare / in numele unei acute lipse de / Prudenta, / practic yoga intre literele L si V / saturat de conventii si certitudini // urc pe cal si nu mai pot cobori / semnez tratate de pace cu heruvimii -/ patrund cu glontele in carnea voastra: / «eu sint tot ce pot vedea vreodata»” (Yoga).” – Daniel Corbu

    Fragment din volumul de poezii „Mona-Monada” de Lucian Vasiliu:
    “Mona-Monada (III)
 Daca vei veni in noaptea asta,
 vei sta in fotoliul pe care l-am cumparat
 de la un evreu orb –
 imi vei citi despre inubliabile
 intamplari,
 timp in care sobolanii mei favoriti
 te vor privi neincrezatori
 (hetaira incendiara)
 Va trebui sa-i conving:
 tu esti una dintre noptile
 cand ceasurile devin lichide
 ca in tabloul lui Dali
 Din cand in cand
 voi saruta ochii tai abisali
 avertizandu-te:
 sunt maratonistul!
 Inima:
 candela luminand unghere obscure”