Pe frontul mediatic

Ioan Mija are, fara indoiala, ca si multi altii, nostalgia intoarcerilor virtuale, spre anii frumosi si tineri ai fiecarui inceput, de elanuri si vise; cand nu exista „nu se poate”, ci doar „nu se poate… inca”. Chiar si dificultatile de odinioara par astazi mici si necesare incercari. Important este insa rezultatul, nu cum ai parcurs drumul pana la el – pare sa ne sugereze autorul. El ne prezinta cu fior liric si cu tremur emotional secvente din istoria unor ani si unei generatii, prin prisma formarii si devenirii profesionale. O evaluare necesara si cu multe valente practice. Trec peste meritele incontestabile ale autorului de a scrie frumos, cursiv, direct si interesant despre orice, ca un expe-rimentat gazetar si formator de opinie. Orice cititor isi poate da seama de asta. Insa nu pot sa nu remarc alte valente si calitatea marturisirii, in ansamblu. In tuse fine, ca intr-o gravura de epoca, Ioan Mija ne pre-zinta o fresca sugestiva a ultimelor decenii ale veacului XX, chiar daca in mod asumat autorul este personaj principal. O lume intreaga poate fi perceputa printre randuri, implicit sau explicit. Amintirile din anii frumosi si tineri au parfumul suav al pierderilor ireparabile. O ironie bine temperata vine sa puna tuse groase sau subtiri unor realitati din societatea romaneasca. O poezie a trairilor de odinioara razbate cu farmec printre ran-duri, rod al unor neimpliniri refulate. Metafora si alte figuri de stil implinesc un univers de ganduri si trairi la care ne putem reintoarce azi doar virtual. Cert este ca, pe frontul mediatic, Ioan Mija a luptat cu arma cuvantului, iar marturia lui este elocventa si necesara. – Iulian PATCA