Suflete inlantuite

Suflete inlantuite. Nuvele si povestiri

Simtea ca se iubeau din timpuri imateriale. Simtea ca dintotdeauna fusese a lui, ca ea il asteptase toata viata, iar el o dorise toata viata. Se ingemanau unul cu celalalt in imbratisari tandre si patimase in acelasi timp, recompunand Universul din Iubire, din Sufletele lor, din Dorinta, din Duiosia Fericirii lor. Si atunci ii sopti pentru prima oara:

„Iubito, niciodata n-am trait ce traiesc cu tine acum. Niciodata n-am stiut ce e fericirea. Te iubesc.”

Ii cuprinse fata in mainile ei si i-o apropie de pieptul ei. Sanii mici tresareau usor sub sarutarile lui. Tacuta, i se darui pentru totdeauna LUI. Il iubea peste uitarea de sine. Dintotdeauna. Asteptase mereu ziua cand el se va opri si o va privi dansand si sperase. Sperase in fiecare zi ca aceea va fi ziua, ziua minunata cand el o va vedea. Si ziua aceea venise. Acum…, pentru ca era fericita…, pentru ca el o iubea…, putea sa devina o stea, sau un val, sau o frunza… In departare se auzea sunetul fals al unei tamburine parca sparta si se trezi stand pe iarba moale, imbratisand un brat de frunze ruginii cazute. Aveau toate forma trupului ei. Formau toate… Sufletul Ei.