Pentru nimic in lume nu as parasi definitiv Romania.
Nu a fost problema (tema) la Simpozion la care eu (Romania) sa nu fiu intrebat, consultat si ca un coneseur sa redactez concluziile. Luni am fost invitat la Bologna. Prelegerea am tinut-o in limba franceza. La concluzii am vorbit patru limbi (franceza, italiana, germana si engleza). Mi-au luat adresa, mi-au promis lucrarile lor cerandu-mi-le si pe ale mele; mi-au aratat reviste de specialitate in care au scris si despre mine de care eu nici nu auzisem ca au aparut mi-au cerut colaborarea etc. etc.”
Cati romani mai sunt la Universitatea Mediteraneana? Despre cati romani se scriu recenzii elogioase, nu pentru persoana mea dar a stiintei romanesti?”
In viata, din nenorocire, sunt putine lucruri care conteaza cu adevarat. Ceea ce conteaza in primele locuri consider ca e o amicitie loiala. – Anton Dumitriu
Fragment din cartea „Anton Dumitriu. Un proscris triumfator” de Maria Cogalniceanu
„Anton Dumitriu, homo excelsus*), a primit si alte distinctii in tara din partea revistelor Saptamana”, Flacara” si Atheneu”, dar mai ales din afara tarii. A fost membru al unor Academii din Roma si Ancona, profesor onorific al Facultatii libere de filosofie comparata din Paris si al Institutului superior de stiinte umane din Urbino si cooptat in Consiliul stiintific al unor prestigioase reviste din Elvetia si Italia. Numele sau era respectat la Tokio si in S.U.A., numai Braila il ignora, necunoscandu-i opera si punand mai presus de contributia sa la universalitate factorul politic. Franta, care l-a invitat sa-si ridice premiul acordat, il pretuia mai mult. Francofilia sa era veche si constanta. Nu scrisese el in Lumea Romaneasca articolul oprit de cenzori Mars funebru” (in 17 martie 1938)? Aceste randuri vorbesc de la sine despre cultura franceza pe care o cunostea deplin, de la Descartes la Georges Bataille. Atunci consemna adevaruri stiute: Noi nu putem crede intr-o Franta lasa, fiindca istoria o cunoaste ca brava; noi nu credem in amortirea Frantei fiindca istoria ei e marsul triumfal al nobilei tari, nu marsul ei funebru.”
Nu a fost problema (tema) la Simpozion la care eu (Romania) sa nu fiu intrebat, consultat si ca un coneseur sa redactez concluziile. Luni am fost invitat la Bologna. Prelegerea am tinut-o in limba franceza. La concluzii am vorbit patru limbi (franceza, italiana, germana si engleza). Mi-au luat adresa, mi-au promis lucrarile lor cerandu-mi-le si pe ale mele; mi-au aratat reviste de specialitate in care au scris si despre mine de care eu nici nu auzisem ca au aparut mi-au cerut colaborarea etc. etc.”
Cati romani mai sunt la Universitatea Mediteraneana? Despre cati romani se scriu recenzii elogioase, nu pentru persoana mea dar a stiintei romanesti?”
In viata, din nenorocire, sunt putine lucruri care conteaza cu adevarat. Ceea ce conteaza in primele locuri consider ca e o amicitie loiala. – Anton Dumitriu
Fragment din cartea „Anton Dumitriu. Un proscris triumfator” de Maria Cogalniceanu
„Anton Dumitriu, homo excelsus*), a primit si alte distinctii in tara din partea revistelor Saptamana”, Flacara” si Atheneu”, dar mai ales din afara tarii. A fost membru al unor Academii din Roma si Ancona, profesor onorific al Facultatii libere de filosofie comparata din Paris si al Institutului superior de stiinte umane din Urbino si cooptat in Consiliul stiintific al unor prestigioase reviste din Elvetia si Italia. Numele sau era respectat la Tokio si in S.U.A., numai Braila il ignora, necunoscandu-i opera si punand mai presus de contributia sa la universalitate factorul politic. Franta, care l-a invitat sa-si ridice premiul acordat, il pretuia mai mult. Francofilia sa era veche si constanta. Nu scrisese el in Lumea Romaneasca articolul oprit de cenzori Mars funebru” (in 17 martie 1938)? Aceste randuri vorbesc de la sine despre cultura franceza pe care o cunostea deplin, de la Descartes la Georges Bataille. Atunci consemna adevaruri stiute: Noi nu putem crede intr-o Franta lasa, fiindca istoria o cunoaste ca brava; noi nu credem in amortirea Frantei fiindca istoria ei e marsul triumfal al nobilei tari, nu marsul ei funebru.”
Lacunar sau in detalii i se scrie si rescrie biografia de cei ce-l urmareau. La un moment dat, el insusi face o referire la unele aspecte din existenta-i tumultoasa. In scrisoarea trimisa doamnei L.Eder spune: In ceea ce priveste oarecare date bio-bibliografice voi spune pe scurt. Am devenit profesor titular al catedrei de logica si s-au intamplat fapte aproape incredibile in viata mea.”
Rudele de gradul intai si celelalte au si ele un tratament aparte si sunt intre filele dosarului de urmarire.
Fiica lui Anton Dumitriu nu putea sa scape supraveghetorilor.
Claudia Dumitriu, tintuita locului din pricina biografiei tatalui sau, urmarita si ea de oamenii Securitatii, tanjeste dupa. libertate.”
Codul cartii: LIM978-606-799-035-5
