E in firea lucrurilor ca oamenii de pe tot Pamantul, deci si romanii, sa se intrebe cine sunt si care e rostul lor.
Povestile neobisnuite sau inexplicabile inca pe care le traiesc sau le afla despre lume sunt oare „fantastice” sau apartin unui altfel de „real” ? Ce real este acela in care „la inceput era Cuvantul”, un Cuvant care „s-a facut trup” ?
Si e oare posibil ca intr-un infinit de universuri eterne sufletul sa fie limitat si muritor ?
Pe savanti si pe curiosi, ca si pe credincios meditatia ii duce departe – prin atom si prin milenii, spre sunete si stele. Aceleasi din care n-ar fi imposibil sa fi venit candva aici, ca pentru un popas.
Fragment din cartea „Lucia Ferescu sau Steaua diminetii” de Petru Vintila jr.
„Botezul
Povestile neobisnuite sau inexplicabile inca pe care le traiesc sau le afla despre lume sunt oare „fantastice” sau apartin unui altfel de „real” ? Ce real este acela in care „la inceput era Cuvantul”, un Cuvant care „s-a facut trup” ?
Si e oare posibil ca intr-un infinit de universuri eterne sufletul sa fie limitat si muritor ?
Pe savanti si pe curiosi, ca si pe credincios meditatia ii duce departe – prin atom si prin milenii, spre sunete si stele. Aceleasi din care n-ar fi imposibil sa fi venit candva aici, ca pentru un popas.
Fragment din cartea „Lucia Ferescu sau Steaua diminetii” de Petru Vintila jr.
„Botezul
Trecusera de atunci cateva saptamani. Jupanita Anisoara se zdravenea cate putin in fiecare zi, iar sotul sau isi vedea de indatoririle sale pe campul de instructie, la regiment, pe Dealul Mitropoliei, la Obsteasca Adunare sau in cancelariile Palatului domnesc. Dar lucrul cel mai important era ca nici ei, nici lui nu i se mai parea atat de urata fetita lor.
De prunc avea grija o armata de femei, in frunte cu mama soacra, cea care era in fapt comandant suprem al Casei Filipescu, fara drept de a fi contrazisa de subordonati, indiferent care ar fi fost aceia. Fetita era hranita numai la sanul mamei si ingrijita cum nu se poate mai bine. Coana mare, dumneaei jupaneasa Tincuta, refuzase laptele unei doici pe motiv ca numai cel al mamei naturale era sanatos si pentru ca asa era in ordinea firii, adica asa lasase Dumnezeu randuiala. Noroc ca mama nu ducea lipsa de san!
Din cand in cand se furisa in odaia fiicei sale si dumnealui velitul boier Filipescu. Indraznea doar sa-si priveasca nepoata cu aerul unui om impacat cu soarta. Din ochii lui insa nu prea reuseai sa-ti dai seama de adevarata-i stare sufleteasca. El, care credea cu tarie in dreptatea, bunatatea si atotputernicia Celui de Sus, spera ca va veni si vremea sa-si sarute la culcare si copiii de parte barbateasca (in realitate, numai dupa ce vor fi adormit, ca sa nu se obrazniceasca plozii).
De altfel, rubedeniile ambelor familii (si nu erau putine defel!) venira zile de-a randul, cu mic cu mare, sa-si prezinte felicitarile.
Consiliul de familie, prezidat, bineinteles, de jupaneasa Tincuta, stabili, dupa interminabile discutii, nu numai ziua botezului, ci si prenumele pe care avea sa-l poarte micuta: Angela Lucia Constantina.”
Codul cartii: COM978-606-680-017-4
