In anul 1981, linistea aparenta a orasului B. este tulburata de aparitia, pe garduri si pe ziduri, a numeroase lozinci antitotalitare, scrise cu creta. Fortele de ordine si represiune cheama intariri si se coalizeaza cu grupuri de informatori, de copii ai strazii, de hoti. Protestatarul, un elev de liceu, este deconspirat repede. Va fi anchetat de Securitate si va muri lent, in chinuri.
Romanul evolueaza in jurul acestei povesti adevarate, dar trebuie citit ca o feerie epica din subterana comunista, unde personaje crude, inocente, insetate de viata se asociaza, dintr-un instinct de supravietuire, in grupuri, in retele de urmaritori, si circula prin tunelurile unei lumi in care domnesc Partidul, Militia, Securitatea. Cauta victime si denuntatori. Supravegheaza strazile, fabricile, scolile, satele de la granita cu URSS. Coboara in adincurile sufletelor celor singuri, patrund in intimitatea familiilor. Aud, vad, raporteaza. Fiecare isi consuma cu patima placerile si spaimele, dar pastreaza un ideal comun: fraternizarea cu celalalt.
Constantin Iftime impartaseste vitalitatea personajelor sale, devine parte din ele, traieste fiecare scena sau tablou al acestui univers grotesc. Eroii sai, prinsi in virtejul evenimentelor, nu mai au hotar sufletesc, moral, social, intra in zone interzise ale constiintei, fac sa sara in aer imaginarul comun al vietii in comunism descrise de literatura de pina acum.
Fragment din roman:
O auzea mai intai, stand dupa gard, pe batrana, cum scancea pe prispa larga a casei, cu stresinile umbrite de un copac urias. Se intampla asa poate pentru ca el se gandea intens, in perioada aceea, la Mica, ca-l insala pe Mistret, pe colonel, cu un actoras, ca la scoala intrase pe fir cu ea si directorul, iar batrana ei mama, parasita, o blestema acolo incet, continuu. Facea multe incursiuni in satele de la Prut, in acea perioada. Asa ajunsese si la parintii ei, la casa batraneasca, aruncata intr-o vagauna, dupa un gard urias de nuiele naruite, cu tufe de soc si de urzici. Taica-su, intr-un balansoar care scartaia groaznic, fuma necontenit tigari Nationale”. Statea nemiscat cand isi umplea plamanii, apoi ii golea incet, pe ascuns. Cand termina de fumat, prindea tantarii mari si sacaitori, din cei de la Prut, care i se incalceau in sprancene, ii intrau in ochi. Uneori ii mesteca. Daca simtea o piscatura, isi sugea de ciuda palmele moi. Avea lacrimi tulburi de copil pe obraz. Mesteca paine alba toata ziua si spargea nuci cu un pietroi. Adormea cu gura cascata. Cate o musca se plimba in voie prin perii cenusii si creti de pe pometi, imbacsiti in praf si murdarii. Cand adormea, barba-i cadea si mai mult, iar prin crapatura halatului de molton, i se zarea burta tuguiata, valurita ordonat, ca un teanc de toale curate, mirosind a lut sau a var. Pastra, undeva in casa, o lada de Brasov, lada de la ai lui, din Ardeal. Grigore Cumpata, tatal Micai, fusese aici, in sat, invatatorul cel mai cunoscut, cu educatia facuta pe vremuri.
Acestea erau evenimentele fiziologice usoare, de la ora 15 pana la ora 18. Seara il ineca o tuse seaca, apoi venea un horcait neplacut, plus aruncarea in hau a unui pumn de ate din gat.
Codul cartii: CRO978-973-23-3134-7
